Un jihadist din Mali acuzat de crime împotriva umanităţii a fost predat CPI

Publicat:

Un jihadist din Mali acuzat de crime împotriva umanităţii şi crime de război a fost predat sâmbătă Curţii Penale Internaţionale (CPI) în faţa căreia va trebui să răspundă pentru atrocităţile comise la Tombouctou în 2012 şi 2013, relatează AFP, conform agerpres.

Al Hassan Ag Abdoul Aziz Ag Mohamed Ag Mahmoud este acuzat că a participat la distrugerea unor mausolee aflate în oraşul din Mali şi că este responsabil de viol şi sclavie sexuală comise în contextul unor căsătorii forţate.


Citește și : Israel : Netanyahu laudă armata pentru că „a apărat graniţele ţării” în timpul manifestației din Fâşia Gaza

“El ar fi participat la politica de căsătorii forţate, victime fiind locuitoare din Tombouctou, care au dus la violuri repetate şi reducerea femeilor şi tinerelor fete la stadiu de sclave sexuale”, a precizat CPI într-un comunicat.

Asupra jihadistului planează, de asemenea, acuzaţii de tortură, el fiind remis CPI de autorităţile din Mali şi transferat la centrul penitenciar al Curţii, la Haga.

Al Hassan, 40 de ani şi cetăţean din Mali, ar fi fost membru al grupării islamiste Ansar Dine şi comisar al poliţiei islamice din Tombouctou.

“Acuzaţiile care planează asupra lui sunt reprezentative pentru criminalitatea şi persecuţiile suportate de populaţie”, a declarat într-un comunicat Fatou Bensouda, procuror al CPI.

Data înfăţişării lui Al Hassan în faţa judecătorilor CPI nu a fost anunţată deocamdată. În acel moment, el va deveni al doilea jihadist islamic judecat de Curtea Internaţională.

Cu prilejul unui verdict istoric, CPI a condamnat în 2016 un prim jihadist din Mali, Ahmad Al Faqi Al Mahdi, la nouă ani de închisoare pentru că a luat parte la distrugerea mausoleelor protejate de la Tombouctou, în 2012.

Decizia fără precedent a singurului tribunal permanent judecând crime de război de pe glob a fost percepută ca un avertisment: distrugerea patrimoniului umanităţii nu va rămâne nepedepsită.

Ahmad al-Faqi al-Mahdi a fost găsit vinovat că a condus în mod intenţionat atacuri asupra a nouă mausolee din Tombouctou şi asupra uşii moscheii Sidi Yahia, în perioada 30 iunie – 11 iulie 2012.

Fondat între secolele V-XII de triburile de tuaregi, Tombouctou a fost numit “oraşul celor 333 de sfinţi”, după numărul de înţelepţi musulmani care sunt îngropaţi acolo.

Citește și : Diplomaţii ruşi expulzaţi de SUA au părăsit ambasada Rusiei de la Washington

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.