Jihadiștii reprezintă în continuare un mare pericol în estul Siriei (FDS)

Publicat:

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) reprezintă în continuare un mare pericol, avertizează marţi, în estul Siriei, Forţele Democratice Siriene (FDS), dominate de kurzi, care marchează doi ani de la căderea ”califatului”, relatează AFP , scrie news.ro.  

Vârful de lance al luptei împotriva SI în Siria, FDS, susţinute de o coaliţie internaţională condusă de către Statele Unite, au anunţat la 23 martie 2019 că au cucerit Baghouz, ultimul bastion al jihadiştilor în Siria, în urma unei bătălii îndelungate, sângeroase şi devastatoare.


Citește și : Franţa şi Belgia îi convoacă pe ambasadorii chinezi pentru explicaţii

Punerea SI în derută în acest sătuc din estul Siriei aflate în război, în apropiere de frontiera cu Irakul, marca sfârşitul ”califatului” autoproclamat în 2014 într-un vast teritoriu, de o parte şi de alta a frontierei, în cele două ţări.

”Căderea ultimei bucăţi a teritoriului SI (…) nu înseamnă înfrângerea totală”, a subliniat marţi un purtător de cuvânt FDS, în marja unei parade la câmpul petrolier Al-Omar, situat la nord de Baghouz.

”Ne aflăm în stadiul cel mai dificil al luptei noastre împotriva terorismului”, a subliniat el.

La doi ani de la înfrângerea teritorială, gruparea jihadistă lansează în continuare atacuri sângeroase în vastul deşert sirian, vizând atât forţe kurde, cât şi armata regimului lui Bashar al-Assad.

Această organizaţie ultraradicală mobilizează în continuare 10.000 de combatanţi în Irak şi Siria, porivit unui recent raport ONU.

Iar acest număr nu include cei 11.000 de jihadişti deţinuţi în închisoari kurde, potrivit ONU, sau soţiile şi copiii acestora reţinuţi în tabere, pe care unii îi consideră adevărate bombe cu ceas.

”ATENTATE TERORISTE”

Combatanţi FDS în uniformă au defilat marţi, sub privirea unor oficiali kurzi de rang înalt, unor şefi de triburi locale şi reprezentanţi ai coaliţiei internaţionate împotriva SI.

Pe un perete, steaguri FDS şi ale unor miliţii kurde încadrau o serie de forografii ale unor bărbaţi şi femei morţi în lupta împotriva jihadiştilor.

Timp de mai mulţi ani, organizaţia ultraviolentă, care a atras mii de străini, a impus teroarea, înlănţuind atentate spectaculoase în Orientul Mijlociu şi în capitale europene precum Parisul sau Bruxellesul.

În teritoriul pe care-l controla, gruparea a instaurat o adevărată administraţie, a bătut propria monedă, a încasat impozite şi a înfiinţat o poliţie a moravurilor.

În octombrie 2019, liderul SI Abu Bakr al-Baghdadi s-a sinucis în timpul unei operaţiuni americane în nord-vestul Siriei.

Prin succesorul său, care îşi spune Abu  Ibrahim al-Hashimi al-Qurashi, organizaţia îşi continuî insurecţia, revendicând atentate în Africa de vest, dar şi în Afganistan sau în Siria şi Irak.

În februarie, 26 de combatanţi loiali regimului al-Assad au fost ucişi într-o ambuscadă în provincia siriană Deir Ezzor (est).

Comandantul Comandamentului Central american (CENTCOM), generalul Kenneth McKenzie, evoca în februarie un ”plan” SI de a-şi ”menţine insurecţia în Irak şi Siria şi o prezenţă cibernetică în lume, păstrându-şi totodată structura celulară care-i permite să comită atentate teroriste”.

”ALT GUANTANAMO”

Aproximativ 43.000 de străini sunt reţinuţi în continuare de kurzi în nord-estul Siriei – bărbaţi în închisori, femei şi copii în tabere, potrivit Human Rights Watch (HRW).

Citește și : Susţinătorii lui Aleksei Navalnîi pregătesc cele mai mari proteste din Rusia

Între ei se află 27.500 de minori străini, din care sub 300 în închisori, precizează ONG-ul.

Aceşti străini ”intră în al treilea an de detenţie ilegală, în condiţii care le pun viaţa în pericol, în timp ce guvernele lor se uită în altă parte”, denunţă într-un comunicat expertul HRW Letta Tayler/

Organizaţia merge până la a denunţa ”înfiinţarea altui Guantanamo”.

Kurzii îndeamnă neîncetat ţările vizate să repatrieze femeile şi copiii, însă majoritatea statelor, cu cele din Occident în frunte, rămân prudente.

Unele dintre aceste ţări, inclusiv Franţa, au permis întoarcerea unor copii, adesea orfani, sau a unui număr limitat de femei.

Majoritatea familiilor străine afiliate Si se află în tabăra suprapopulată Al-Hol (nord-est), în care trăiesc aproape 62.000 de oameni, dintre care 93% sunt femei şi copii.

”Pericolul SI rămâne în miile de deţinuţi şi miliile de familii din taberele Al-Hol şi Roj, care apără ideologia extremistă”, avertizează marţi FDS, arătând cu degetul o ”lipsă de acţiune pe scena internaţională în vederea soluţionării acestui dosar”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.