StiripesurseȘtirile zileiJimmy Kimmel despre întâlnirea dintre Trump şi Jong-un : „Cele...

Jimmy Kimmel despre întâlnirea dintre Trump şi Jong-un : „Cele mai proaste două coafuri din lume, ăştia doi se vor împrieteni”

Publicat:

Jimmy Kimmel, una dintre vedetele de televiziune care au comentat posibila întâlnire dintre preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong-un, a remarcat faptul că, împreună, ei vor etala cele mai proaste două coafuri din lume şi că se vor împrieteni.

Invitaţia la discuţie făcută de Kim Jong-un prin intermediul unui oficial sud-coreean a provocat o serie de reacţi în rândul diplomaţilor, dar şi al jurnaliştilor şi vedetelor, potrivit news.ro .

În emisiunea sa de la ABC, Kimmel a declarat: „Preşedintele a fost foarte încântat de asta, atât de încântat încât a mers în sala pentru presă din Casa Albă pentru a le spune reporterilor off the record. Iar ei i-au spus: Nu este posibil off the record, suntem în sala pentru presă”.

Citește și : Peter Szijjarto : România a încălcat dreptul cetăţenilor europeni la liberă circulaţie în interiorul comunităţii

El a continuat: „Apoi a anunţat că va fi făcut un anunţ important, fără a spune echipei lui despre ce este vorba. Este preucm unchiul despre care ştii că îţi va strica petrecerea dacă îi spui”.


Imaginându-şi prima întâlnire dintre cei doi şefi de stat, Kimmel a spus: „Cele mai proaste două coafuri din lume, împreună; ştiţi că ăştia doi se vor împrieteni”.

Preşedintele american Donald Trump a scris sâmbătă pe contul lui de Twitter că înţelegerea cu nord-coreenii este „în pregătire” şi că va fi una foarte bună pentru întreaga lume.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Programul ‘+3.000 lei pentru cariera ta’: Peste 80 de tineri vor primi indemnizația de 3.000 de lei

La doar două luni de la lansare, programul național „+3.000 lei pentru cariera ta” începe să dea rezultate concrete. 83 de tineri sunt pe...

Apicultorii din România și Ungaria, apel la unison: ‘Problema apiculturii nu este doar la noi, ci în toată Europa’

Zeci de apicultori, atât din România cât şi din Ungaria, au participat sâmbătă, la Miercurea-Ciuc, la Festivalul Mierii din zona Ciuc, un eveniment cu...

Starea de sănătate a lui Joe Biden, la 5 luni după diagnosticul de cancer. Ce tratament urmează fostul președinte american

Fostul președinte american Joe Biden urmează un tratament de radioterapie pentru cancerul de prostată, diagnosticat în luna mai, a anunțat sâmbătă un purtător de...

Veronica Mihailov-Moraru: Digitalizarea în sectorul judiciar trebuie să aducă beneficii reale atât profesioniștilor din justiție, cât și cetățenilor

Digitalizarea în sectorul judiciar trebuie să aducă beneficii reale atât profesioniștilor din domeniu, cât și cetățenilor care interacționează cu sistemul de justiție. Declarația a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.