X

Joe Biden a desemnat membrii echipei guvernamentale în domeniul sănătăţii

Preşedintele-ales al Statelor Unite, Joseph Biden, îl va desemna pe Xavier Becerra, în prezent procuror al statului California, pentru postul de secretar al Sănătăţii, anunţă echipa de tranziţie, conform agenţiei Associated Press, potrivit mediafax.

Xavier Becerra este unul dintre susţinătorii Legii accesului la servicii medicale, elaborată de Administraţia Barack Obama, dar contestată la instanţa supremă de preşedintele Donald Trump.

Citește și : Maduro îşi consolidează hegemonia în Venezuela şi preia controlul parlamentului

Dr. Rochelle Walensky, expert în Boli infecţioase al Universităţii Harvard, va fi numit la conducerea Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Epidemiilor.

Omul de afaceri Jeff Zients a fost numit coordonator al planului Casei Albe pentru combaterea pandemiei de coronavirus, iar Vivek Murthy va fi coordonator naţional al măsurilor antiepidemice.

Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional pentru combaterea Alergiilor şi Bolilor Infecţioase, va prelua şi postul de consilier prezidenţial pe probleme de Sănătate.

Citește și : FOAMETEA face ravagii în SUA! Pandemia a acutizat criza alimentară

Tags: Anthony FauciBarack Obama Donald TrumpcaliforniaJoe BidenXavier Becerra
Categorii: Știrile zilei