Joe Biden a fost diagnosticat cu o leziune pre-canceroasă la colon

Publicat:

Medicii de la centrul Walter Reed au îndepărtat un polip de trei milimetri din colonul lui Joe Biden, informează Reuters şi CNN. Săptămâna trecută, preşedintele Statelor Unite a trecut printr-o procedură de colonoscopie în cadrul controlului anual de sănătate, reaminteşte joi televiziunea CNN, potrivit agerpres.

Medicul preşedintelui, Kevin O’Connor, a declarat miercuri că testele efectuate asupra polipului au indicat că era vorba de un adenom tubular, o tumoare benignă, cu creştere lentă, considerată posibil pre-canceroasă. Doctorul a precizat că lui Biden i-a mai fost extirpat un polip similar în 2008 şi că momentan nu este necesară nicio altă intervenţie.


Citeşte şi: Firma lui Hunter Biden a ajutat o companie chineză să achiziționeze o mină bogată de cobalt. Valoarea afacerii se apropie de 4 miliarde de dolari! – Black News

Recomandarea medicală pentru preşedinte este doar monitorizarea de rutină, iar o altă colonoscopie va trebui făcută doar peste 7-10 ani.

În cadrul procedurii de colonoscopie, Biden a fost anesteziat. De aceea, el i-a transferat temporar prerogativele prezidenţiale vicepreşedintei Kamala Harris, care a devenit astfel prima femeie care şi-a asumat – chiar dacă numai timp de 85 de minute – funcţia executivă supremă din Statele Unite.

Biden a împlinit sâmbătă 79 de ani, fiind cel mai în vârstă preşedinte american la începutul mandatului. Vizita medicală la centrul Walter Reed a fost prima de după instalarea la Casa Albă.

Un memoriu al doctorului O’Connor arată că Biden “este în continuare apt pentru serviciu şi îşi îndeplineşte pe deplin toate responsabilităţile, fără nicio scutire sau compromis”.

Citeşte şi: Mexicul scoate armata împotriva cartelurilor de droguri – Black News

Medicul, căruia Biden i-a fost pacient încă de când era vicepreşedinte, a menţionat două domenii de “observaţie” care i-au rămas în atenţie: “frecvenţa crescută şi gravitatea ‘curăţării gâtului’ şi tusei în timpul discursurilor” şi o anomalie a mersului, care este “perceptibil mai ţeapăn şi mai puţin fluid decât în urmă cu aproximativ un an”. Ambele simptome au fost observabile la ieşirile în public ale preşedintelui după preluarea mandatului.

Însă, consemna doctorul după controlul de vinerea trecută, “preşedintele Biden este în continuare un bărbat sănătos, viguros, în vârstă de 78 de ani, apt pentru executarea cu succes a îndatoririlor de preşedinte, inclusiv cele de şef al executivului, şef de stat şi comandant suprem”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale Talentele Republicii Moldova au fost onorate la Gala Excelenței Muzicale, eveniment...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.