Joe Biden asigură Israelului sprijinul său neclintit în fața amenințărilor iraniene

Joe Biden asigură Israelul de sprijinul său neclintit în fața amenințărilor iraniene

Preşedintele Joe Biden a reafirmat miercuri că sprijinul său pentru Israel este “neclintit” în faţa ameninţărilor cu represalii din partea Iranului după o lovitură mortală a Israelului împotriva consulatului iranian din capitala Siriei, Damasc, transmite AFP.

Iranul “ameninţă să lanseze un atac semnificativ împotriva Israelului”, a declarat preşedintele SUA în timpul unei conferinţe de presă comune la Casa Albă cu premierul japonez Fumio Kishida.

“Aşa cum i-am spus prim-ministrului Netanyahu, angajamentul nostru faţă de securitatea Israelului în faţa acestor ameninţări din partea Iranului şi a aliaţilor săi este neclintit”, a adăugat el.”Repet: neclintit.Vom face tot ce putem pentru a proteja securitatea Israelului”, a continuat Joe Biden.

Comentariul vine într-un moment de tensiune în relaţia dintre preşedintele american şi şeful guvernului israelian.

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a asigurat miercuri că Israelul va fi “pedepsit” după atacul comis pe 1 aprilie în Siria. Atacul a distrus consulatul iranian din Damasc şi a făcut 16 morţi, inclusiv şapte membri ai Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice, potrivit unui ONG.

Iranul promisese deja că va răspunde la acest atac care a exacerbat şi mai mult tensiunile regionale pe fondul războiului din Fâşia Gaza dintre Israel şi mişcarea palestiniană Hamas, susţinută de Iran. SUA au asigurat că nu au avut “nimic de-a face” cu acest atac.

Tags: asigură IsraeluluiJoe Bidensprijinul său neclintit în fața amenințărilor iraniene
Categorii: ExterneȘtirile zilei