Joe Biden: Colin Powell a reprezentat ‘cele mai înalte idealuri ale diplomaţiei şi armatei’

Publicat:

Colin Powell, fost secretar de stat al SUA şi fost şef al Statului Major interarme, decedat la vârsta de 84 de ani, a reprezentat ”cele mai înalte idealuri ale diplomaţiei şi armatei”, a declarat luni preşedintele american Joe Biden, relatează AFP, potrivit agerpres.

Fostul militar era ”un patriot al onoarei şi al demnităţii fără egal”, dar şi ”un prieten drag”, a subliniat preşedintele democrat.


Citește și : India înregistrează cel mai mic număr de infecţii din ultimele opt luni

Colin Powell, care a decedat din cauza unor complicaţii provocate de COVID-19, a pus ”în mod repetat ţara înaintea sa, a partidului, înainte de orice altceva” şi ”aceasta i-a adus respectul poporului american”.

El s-a distanţat de Partidul Republican începând din 2008, susţinând candidaturile lui Barack Obama, Hillary Clinton, apoi candidatura lui Joe Biden, care i-a spus că îi ”va fi veşnic recunoscător”.

”După ce a spart de multe ori barierele rasiale, deschizând calea pentru alţii”, Colin Powell a fost învestit tot timpul vieţii sale pentru ”următoarea generaţie de lideri”, a menţionat preşedintele Biden.

În calitate de general cu patru stele, Colin Powell a fost şeful Statului Major interarme în mandatul lui George H.W. Bush în timpul războiului din Golf din 1991, în urma căruia forţele conduse de SUA au alungat trupele irakiene din Kuweitul vecin.

Powell, un republican moderat şi pragmatic, a ocupat ulterior funcţia de secretar de stat în timpul preşedintelui George W. Bush.

Avocat al războiului din Irak, Powell a susţinut pe 5 februarie 2003, în faţa Consiliului de Securitate al ONU, o lungă alocuţiune privind armele de distrugere în masă deţinute de Irak, argumente care au fost folosite la justificarea invadării ţării.

El a recunoscut ulterior că această acţiune este o “pată” pe reputaţia sa. “Este o pată pentru că eu sunt acela care a făcut prezentarea în numele SUA în faţa lumii şi asta va face parte mereu din bilanţul meu”, a afirmat politicianul republican.

Citește și : Tensiuni tot mai mari pe axa Bruxelles – Moscova: Rusia îşi SUSPENDĂ la NATO!

Născut pe 5 aprilie 1937 în Harlem, Colin Powell a crescut la New York, unde a studiat geologia.

Powell şi-a început cariera militară în 1958. Mai întâi detaşat în Germania, el a fost apoi trimis în Vietnam în calitate de consilier militar al lui John F. Kennedy.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Actorul american Mike Heslin a murit la vârsta de 30 de ani

Actorul american Mike Heslin a murit la vârsta de 30 de ani Actorul american Mike Heslin, care apare în serialul ”Special Ops: Lioness”, a murit...

Semne că ne revenim!? Tânăra generație renunță la aplicațiile de întâlniri pentru a cunoaște oamenii în viața reală

Semne că ne revenim!? Tânăra generație renunță la aplicațiile de întâlniri pentru a cunoaște oamenii în viața reală Specialiștii spun că generația Z renunță la...

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori Un scandal de proporții a izbucnit la Saga Festival și...

VIDEO – Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația

VIDEO - Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația În adâncul Pământului se află nucleul, o minge metalică solidă care se rotește independent...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.