Joe Biden este îngrijorat de întârzierile în distribuţia vaccinurilor

Publicat:

Preşedintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, a deplâns marţi întârzierile în distribuţia vaccinurilor împotriva COVID-19 în SUA, subliniind că săptămânile care urmează vor fi “foarte dificile” pe plan sanitar, notează AFP, potrivit agerpres.

“Planul administraţiei Trump pentru distribuţia vaccinurilor este mult în întârziere”, a afirmat Joe Biden, care va fi instalat în funcţie pe 20 ianuarie, în cursul unei declaraţii făcute la locuinţa sa din Wilmington, statul Delaware.


Citește și : Filipine INTERZICE intrarea străinilor din 20 de ţări

Circa 2,1 milioane de persoane au primit o primă injecţie a unuia din cele două vaccinuri autorizate (Pfizer/BioNTech şi Modena), potrivit datelor raportate de Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC).

Numărul este departe de obiectivul afişat de administraţia Trump, care a promis 20 de milioane de persoane vaccinate până la sfârşitul anului.

“Ne aflăm sub nivelul la care ne-am dori să fim”, a recunoscut eminentul imunolog american Anthony Fauci, consilier la Casa Albă pentru criza sanitară. El şi-a exprimat speranţa că întârzierea va fi recuperată în luna ianuarie.

“Trebuie să fim cinstiţi: săptămânile şi lunile care vor urma vor fi foarte dificile pentru ţara noastră”, a subliniat Joe Biden. “Poate cele mai dificile din toată pandemia”, a insistat el.

Citeşte şi: MASACRU marca ELN în Columbia! Cinci oameni au fost ucişi, printre care şi un copil de 3 ani

Cu câteva ore mai devreme, viitoarea sa vicepreşedintă, Kamala Harris, a primit prima din cele două doze de vaccin Moderna împotriva COVID-19.

”Doresc să încurajez pe toată lumea să se vaccineze”, a declarat Kamala Harris, 56 de ani. ”Literalmente, este vorba despre salvarea de vieţi. Am încredere în ştiinţă şi cei care au creat şi aprobat acest vaccin sunt oameni de ştiinţă”, a adăugat ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă Remiterile personale primite de rezidenții Republicii Moldova în trimestrul I 2024 au scăzut cu 6,5% comparativ cu aceeași...

După Moscova, Viktor Orban face o vizită surpriză la Beijing

După Moscova, Viktor Orban face o vizită surpriză la Beijing Premierul Ungariei, Viktor Orban, un apropiat al Kremlinului, a sosit luni în China pentru a...

Asistență financiară din partea Canadei

Asistență financiară din partea Canadei Republica Moldova ar putea beneficia de un împrumut de 120 de milioane de dolari canadieni, acordat de Guvernul Canadei. Citește...

METEO// Încă o zi de foc cu temperaturi în creștere

METEO// Încă o zi de foc cu temperaturi în creștere A doua zi de caniculă în Moldova. Pe parcursul zilei se vor înregistra temperaturi mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.