Joe Biden promite să-i ajute pe fermierii americani şi dă vina pe războiul Rusiei din Ucraina pentru preţurile la alimente

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden a dat vina pe războiul Rusiei din Ucraina pentru recenta creştere a preţurilor la alimente pe plan mondial, cu prilejul unei vizite la o fermă din statul Illinois, unde a promis ajutor pentru agricultorii ţării, relatează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Biden a subliniat că fermierii SUA sunt cei care i-au ajutat pe americani să treacă prin pandemia de COVID-19 şi acum prin criza ucraineană.


Citește și: Rusia pune sub semnul întrebării forţa europeană EUFOR-Althea din Bosnia şi Herţegovina – Black News

“Voi sunteţi coloana vertebrală a libertăţii”, a spus liderul de la Casa Albă, după un tur printr-o fermă de familie din comitatul Kankakee. “Chiar în aceste momente, America luptă pe două fronturi. Acasă, luptă cu inflaţia şi creşterea preţurilor. În străinătate, îi ajută pe ucraineni să-şi apere democraţia şi să-i hrănească pe cei lăsaţi flămânzi pe lume din cauza atrocităţilor ruse”, a declarat el.

Vizita lui Biden a avut loc în condiţiile în care Casa Albă se zbate să stăpânească inflaţia pe mai multe fronturi, din sectorul combustibililor la cel alimentar. Tot miercuri, administraţia sa a anunţat mai multe măsuri vizând să-i ajute pe fermierii americani să crească producţia şi să scadă preţul alimentelor, între care dublarea finanţării pentru producţia de îngrăşăminte pe plan intern şi sporirea ajutorului tehnic pentru instrumentele de management al nutrienţilor.

Joe Biden a declarat săptămâna aceasta combaterea inflaţiei ca fiind prioritatea nr. 1 a administraţiei sale, inflaţie care atacă nu doar puterea de cumpărare a consumatorilor, ci şi popularitatea şefului statului, în condiţiile în care se apropie alegerile parţiale de la jumătatea mandatului.

Citeşte şi: Berlinul evaluează anunţul Rusiei privind sancţiunile împotriva Gazprom Germania – Black News

Denunţând “creşterea de preţuri a lui (Vladimir) Putin”, el i-a asigurat miercuri pe reporteri, în cursul vizitei la fermă, că administraţia sa “s-a străduit să facă să scadă costurile pentru agricultori şi preţurile pentru consumatori”.

În ce o priveşte, opoziţia republicană insistă că preţurile au început să crească mult înainte de războiul din Ucraina, notează AFP. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Trei filme cu Robert De Niro, în august la Warner TV

Trei filme cu Robert De Niro, în august la Warner TV Warner TV îl sărbătoreşte pe actorul şi regizorul american Robert De Niro, care împlineşte...

Hollywood-ul sprijină decizia preşedintelui Biden de a-şi încheia campania electorală: ‘Harris pentru America!’

Hollywood-ul sprijină decizia preşedintelui Biden de a-şi încheia campania electorală: 'Harris pentru America!' Hollywood-ul a reacţionat cu recunoştinţă la vestea că preşedintele SUA, Joe Biden, renunţă...

Bruce Springsteen este oficial miliardar, potrivit Forbes

Bruce Springsteen este oficial miliardar, potrivit Forbes Bruce Springsteen, muzicianul originar din New Jersey care a devenit vocea rock 'n' roll a clasei muncitoare, are...

Doctoriţa ucisă la Brăila înmormântată la Chişinău. Soţul victimei ar fi comandat crima

Doctoriţa ucisă la Brăila înmormântată la Chişinău. Soţul victimei ar fi comandat crima Doctoriţa ucisă în cabinetul său din Brăila a fost înmormântată astăzi la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.