Joe Biden reia o iniţiativă a lui Obama de luptă împotriva cancerului

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden anunţă miercuri un plan de reducere a mortalităţii din cauza cancerului cu cel puţin 50% în următorii 25 de ani, în cadrul unei iniţiative care vizează relansarea iniţiativei “Cancer Moonshot”, menită să accelereze cercetarea şi să pună la dispoziţia pacienţilor mai multe tratamente, relatează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Programul, iniţiat în timpul administraţiei fostului preşedinte Barack Obama de actualul preşedinte democrat, pe atunci vicepreşedinte al SUA, urmăreşte de asemenea îmbunătăţirea depistării şi prevenţiei cancerului.


Citeşte şi: Membrana coronavirusului SARS-CoV-2 poate fi dezintegrată prin folosirea apei de gură (studiu) – Black News

Unul din fiii lui Biden, Beau, a murit de cancer cerebral în 2015, la 46 de ani, ceea ce a susţinut, spune liderul de la Casa Albă, pasiunea sa şi a Primei Doamne a SUA, Jill Biden, pentru acest proiect.

În cadrul noilor eforturi anti-cancer, va fi creat un post de coordonator al Casei Albe pentru această iniţiativă, va fi înfiinţat de asemenea un grup de lucru ce va reuni toate departamentele şi agenţiile guvernamentale şi va fi sporit accesul la screening.

Totodată, Casa Albă intenţionează să găzduiască un summit pe această temă, va lansa un site dedicat de internet şi va continua seria de mese rotunde consacrate acestei probleme începute în urmă cu şase luni.

După lansarea iniţiativei din 2016 din timpul lui Obama, cercetătorii au subliniat că va fi necesară o schimbare majoră în modul în care se desfăşoară cercetarea privind cancerul în SUA pentru a îndeplini obiectivele programului.

“S-au schimbat foarte multe, ceea ce face posibilă acum stabilirea de obiective realmente ambiţioase”, a afirmat un înalt oficial al administraţiei, care a menţionat că nu vor fi anunţate deocamdată noi angajamente de finanţare.

Potrivit acestuia, în ultimii cinci ani au avut loc “progrese în cercetare cât într-un deceniu”, dând ca exemplu analizele anuale preventive de sânge care urmăresc depistarea cancerelor.

La evenimentul de anunţ de miercuri de la Casa Albă urmează să mai asiste, pe lângă circa 100 de cercetători, membri de asociaţii şi pacienţi, şi vicepreşedinta SUA Kamala Harris, a cărei mamă, Shyamala Gopalan, a murit de cancer la colon în 2009.

Citeşte şi: China FURĂ startul în cursa înarmărilor metaverse – Black News

În ultimii 20 de ani, în SUA mortalitatea legată de cancer a fost deja redusă cu 25%, progres datorat mai ales reducerii fumatului, dar şi ameliorării tratamentelor şi depistării precoce.

Se estimează însă pe de altă parte că în circa 9,5 milioane de cazuri depistarea cancerului a fost ratată din cauza pandemiei de COVID-19, potrivit AFP. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; a fost detectată gripă aviară

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; animalele erau pozitive la gripă aviară Zeci de tigri şi lei în captivitate au...

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.