Joe Biden se distanţează decisiv de Bernie Sanders în alegerile primare democrate din SUA

Publicat:

Joe Biden a luat marţi un avans hotărâtor în alegerile primare democrate şi i-a întins mâna adversarului său Bernie Sanders pentru a-l învinge ‘împreună’ pe Donald Trump la scrutinul prezidenţial din noiembrie din SUA, relatează AFP, potrivit agerpres.

Mississippi, Missouri, Idaho şi în special Michigan, o ‘captură’ simbolică: fostul vicepreşedinte din timpul mandatului preşedintelui democrat Barack Obama a câştigat fără emoţii cel puţin patru din cele şase state unde s-a votat în această ‘mini-Super Tuesday’.


Citeşte şi: Un ministru britanic a fost infectat cu coronavirus

Rezultatele nu permit deocamdată să se desemneze un învingător în Dakota de Nord şi în statul Washington.

“Ţin să le mulţumesc lui Bernie Sanders şi susţinătorilor săi pentru energia lor neobosită şi pentru pasiunea lor”, a declarat Biden, considerat reprezentantul taberei moderate din Partidul Democrat, cu referire la senatorul socialist.

“Avem acelaşi scop şi împreună îl vom învinge pe Donald Trump. Vom uni ţara”, a spus el într-un discurs sobru, dând asigurări că reprezintă “întoarcerea la sufletul naţiunii”.

Rămâne de văzut ce va face Bernie Sanders. Presiunea establishment-ului democrat, care se teme ca ideile sale foarte de stânga pentru Statele Unite să nu îi descurajeze pe alegătorii centrişti, s-a accentuat pentru ca el să se retragă în numele unităţii împotriva preşedintelui republican.

Senatorul, întors în fieful său din Vermont, nu s-a exprimat marţi seară. O tăcere care spune multe despre dilema celui care pledează pentru o ‘revoluţie politică’ şi care electrizează mulţimile de cele mai multe ori tinere în jurul promisiunilor sale de asigurare de sănătate universală şi de studii gratuite, comentează AFP.

O purtătoare de cuvânt a lui Sanders a îndemnat la urmărirea viitoarei dezbateri televizate, care va fi prima faţă în faţă între cei doi candidaţi septuagenari. “Duminică, America îl va asculta în sfârşit pe Biden apărându-şi ideile sau absenţa ideilor”, a spus ironic Briahna Joy Gray.

În vârstă de 77 de ani, Biden, mare favorit după victoriile sale din ultimele zece zile şi după numeroasele declaraţii de sprijin exprimate de foşti candidaţi moderaţi, şi-a confirmat capacitatea de a se impune fără mari dificultăţi în sudul SUA şi în rândul afro-americanilor, un electorat cheie pentru democraţi. Dar şi dincolo de asta, într-un bastion industrial cheie din Midwest precum Michigan, unde democraţii speră să câştige la 3 noiembrie în faţa lui Donald Trump, care a obţinut acolo o victorie surpriză în 2016.

Datorită victoriilor sale, el a adunat numeroşi delegaţi chemaţi să desemneze, în iulie, candidatul democrat la Casa Albă. Iar avansul său pare tot mai dificil de recuperat pentru Bernie Sanders, în vârstă de 78 ani.

Citeşte şi: Consiliul de Securitate al ONU aprobă acordul între SUA şi talibani

Echipa de campanie a lui Donald Trump a afirmat că cei doi candidaţi sunt “feţele aceleiaşi monezi” şi că ei ar apăra un proiect “socialist”.

Joe Biden şi Bernie Sanders au fost nevoiţi să îşi anuleze mitingurile prevăzute pentru marţi seară din cauza coronavirusului, care a perturbat pentru prima dată campania.

Marţi, mai multe milioane de americani au putut totuşi să voteze fără incidente.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Accident tragic lângă Peresecina: O femeie de 63 de ani a murit

Accident tragic lângă Peresecina: O femeie de 63 de ani a murit O femeie de 63 de ani a decedat, iar alta a fost transportată...

OpenAI a primit o linie de credit revolving de 4 miliarde de dolari și a ajuns la o lichiditate de 10 miliarde

OpenAI a primit o linie de credit revolving de 4 miliarde de dolari și a ajuns la o lichiditate de 10 miliarde OpenAI are la...

Cum alimentează milionarii din Dubai explozia cererii de avioane private

Cum alimentează milionarii din Dubai explozia cererii de avioane private Este ora 3 dimineața la terminalul VIP al aeroportului Mohammed Bin Rashid Aerospace Hub din...

Novak Djokovic debut complicat la Mastersul de la Shanghai

Novak Djokovic debut complicat la Mastersul de la Shanghai La primul meci după o lună şi jumătate, de la US Open, Novak Djokovic s-a calificat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.