X

Joe Biden se va adresa naţiunii din fieful său din Wilmington

Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, se va adresa naţiunii sâmbătă la ora locală 20:00 (01:00 GMT, duminică) din fieful său din Wilmington, statul Delaware, după victoria anunţată de mass media americane, transmite AFP, potrivit agerpres.   

“Preşedintele ales Joe Biden se va adresa naţiunii din Wilmington, în Delaware, şi alături de el se va afla Jill Biden (soţia lui Joe Biden – n.r.), vicepreşedinta aleasă Kamala Harris şi Doug Emhoff”, soţul acesteia, a transmis echipa de campanie a lui Biden într-un comunicat.

Citește și : Trump va contesta rezultatele scrutinului prezidenţial: ‘Nu voi renunţa niciodată la lupta pentru voi şi pentru naţiunea noastră’

În cursul zilei de sâmbătă, fostul vicepreşedinte în timpul administraţiei Barack Obama a postat pe Twitter un mesaj, declarându-se onorat de faptul că americanii l-au ales să conducă ţara, la scurt timp după ce mass media americane l-au anunţat drept câştigător al alegerilor din 3 noiembrie, cu 273 de mari electori, graţie succesului înregistrat în statul-cheie Pennsylvania.

“America, sunt onorat că m-ai ales pentru a conduce marea noastră ţară. Ne aşteaptă o muncă grea, dar vă promit: voi fi preşedintele tuturor americanilor – fie că aţi votat pentru mine, fie că nu. Voi păstra încrederea pe care v-aţi pus-o în mine”, a scris fostul vicepreşedinte american pe contul său de Twitter.

Tags: DelawareJoe BidenSUAWilmington
Categorii: Știrile zilei