Joe Biden şi prinţul William al Marii Britanii au discutat la Boston despre schimbările climatice

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden a avut vineri o scurtă întrevedere, la Boston, cu prinţul William, moştenitorul tronului Marii Britanii, înainte ca prinţul de Wales să prezideze în cursul serii o gală privind schimbările climatice, relatează sâmbătă AFP şi Reuters, potrivit agerpres

Joe Biden şi prinţul William şi-au strâns mâinile şi au făcut o scurtă plimbare, înainte de o întrevedere privată care s-a desfăşurat la Biblioteca şi Muzeul prezidenţial John F. Kennedy.


Citește și: O nouă decizie a justiţiei defavorabilă lui Donald Trump

Cei doi urmau să discute despre “obiectivele climatice comune” şi “prioritizarea problemelor legate de sănătatea mintală”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, înainte de întrevedere, relatează Reuters.

Prinţul şi prinţesa de Wales, William şi Kate, au încheiat vineri prima lor vizită în Statele Unite din 2014. Vizita de trei zile a cuplului britanic, prima în străinatate de la moartea reginei Elisabeta a II-a, pe 8 septembrie, a fost umbrită de o nouă controversă declanşată în Marea Britanie de remarci rasiste făcute marţi în timpul unei petreceri la Palatul Buckingham din Londra.

La finalul vizitei în Statele Unite, prinţul de Wales, în vârstă de 40 de ani, s-a întâlnit pentru a discuta despre schimbările climatice cu preşedintele Biden, la Boston, oraş istoric şi simbol al colonialismului britanic până la Războiul de independenţă al Statelor Unite la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

William a prezidat vineri seara cea de-a doua ediţie a Earthshot Prize, un premiu pe care prinţul de Wales l-a creat în 2020 pentru a sprijini inovaţiile ce vizează combaterea schimbărilor climatice.

Citește și: Washingtonul anunţă sancţiuni împotriva a trei oficiali nord-coreeni

În cadrul galei au fost acordate cinci premii a peste un milion de lire sterline (1,2 milioane de euro) fiecare.

Numeroase vedete au defilat pe covorul – de această dată verde – de la MGM Music Hall din Boston, printre care cântăreţele Ellie Goulding şi Annie Lennox, actorul Rami Malek şi fostul fotbalist David Beckham. Naturalistul şi prezentatorul de televiziune David Attenborough şi actriţa Cate Blanchett au fost juraţii acestei gale-concurs.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Recean: Antreprenorii din Ceadîr-Lunga reușesc să-și extindă piețele de desfacere și contribuie la creșterea economică a țării

Recean: Antreprenorii din Ceadîr-Lunga reușesc să-și extindă piețele de desfacere și contribuie la creșterea economică a țării În cadrul vizitei sale în municipiul Ceadîr-Lunga, prim...

Șeful Marelui Stat Major, în vizită la mai multe unități militare din municipiul Ungheni și Bălți

Șeful Marelui Stat Major, în vizită la mai multe unități militare din municipiul Ungheni și Bălți Șeful Marelui Stat Major, generalul Eugen Ohladciuc, a vizitat...

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu ‘capitulare’ Kievului

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu 'capitulare' Kievului Rusia este gata să ia în considerare...

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava Un atac cu rachete al forţelor armate ruse...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.