Joe Biden urmează să se adreseze americanilor în legătură cu Afganistanul la 19.45 GMT de la Casa Albă

Publicat:

Joe Biden urmează să se adreseze americanilor în legătură cu Afganistanul la 19.45 GMT de la Casa Albă, a anunţat luni preşedinţia Statelor Unite într-un comunicat, citat de France Presse, potrivit agerpres

Preşedintele american, care a păstrat tăcerea mai multe zile în faţa celei mai grave crize de la alegerea sa, îşi scurtează astfel sejurul la Camp David, loc de vilegiatură pentru preşedinţii americani.


Citește și : Londra aruncă vina în cârca lui Trump pentru situaţia din Afganistan

Iniţial era planificat ca el să rămână acolo până miercuri, dar acest program pare dificil de respectat după ce talibanii au obţinut rapid control Afganistanului şi în faţa evacuării haotice pe care o derulează forţele americane la faţa locului.

Preşedintele SUA, de asemenea “comandant-şef” criticat acum din toate părţile, urmează să sosească la Casa Albă la 17.00 GMT.

În ultima sa luare de cuvânt în public asupra Afganistanului marţea trecută, Joe Biden şi-a apărat din nou decizia de a retrage ultimii soldaţi americani până cel târziu la 31 august, lăsând soarta ţării unui guvern şi soldaţilor afgani acum în plină derută.

Citește și : Austria nu-i mai vrea pe afgani în Europa şi propune o soluţie alternativă

Dar în loc de o retragere ordonată, susţinută de opinia publică, americanii asistă la un dezastru umilitor, ce încheie douăzeci de ani de intervenţie militară, cel mai lung război purtat vreodată de ţara lor, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Actorul american Mike Heslin a murit la vârsta de 30 de ani

Actorul american Mike Heslin a murit la vârsta de 30 de ani Actorul american Mike Heslin, care apare în serialul ”Special Ops: Lioness”, a murit...

Semne că ne revenim!? Tânăra generație renunță la aplicațiile de întâlniri pentru a cunoaște oamenii în viața reală

Semne că ne revenim!? Tânăra generație renunță la aplicațiile de întâlniri pentru a cunoaște oamenii în viața reală Specialiștii spun că generația Z renunță la...

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori Un scandal de proporții a izbucnit la Saga Festival și...

VIDEO – Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația

VIDEO - Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația În adâncul Pământului se află nucleul, o minge metalică solidă care se rotește independent...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.