X

John Bolton avertizează regimul Assad împotriva utilizării armelor chimice în Siria

Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, John Bolton, a declarat sâmbătă că Siria nu ar trebui să vadă retragerea trupelor americane din ţară ca o invitaţie de a folosi arme chimice, relatează Reuters potrivit agerpres.

“Nu există absolut nicio schimbare în poziţia SUA faţă de utilizarea armelor chimice de către regimul sirian şi absolut
nicio schimbare în poziţia noastră conform căreia orice utilizare a armelor chimice va atrage un răspuns foarte puternic, aşa cum am făcut de două ori înainte”, le-a spus John Bolton jurnaliştilor în avion cu puţin timp înainte de a ateriza la Tel Aviv.

Citește și : Ţările din Grupul de la Lima măresc presiunea asupra preşedintelui venezuelan Nicolas Maduro

“Astfel, regimul Assad nu ar trebui să-şi facă iluzii în legătură cu această chestiune”, a mai spus oficialul american.

“În momentul în care analizăm modul în care retragerea urmează să aibă loc şi circumstanţele, nu dorim ca regimul Assad să vadă această măsură ca o slăbire a opoziţiei noastre faţă de utilizarea armelor de distrugere în masă”, a declarat consilierul pentru securitate naţională al SUA.

La 19 decembrie, Trump a anunţat retragerea celor circa 2.000 de militari americani desfăşuraţi actualmente în nordul Siriei, în cea mai mare parte forţe speciale care iau parte la combaterea Statului Islamic şi la pregătirea forţelor locale în zonele recucerite de la jihadişti. La scurt timp, secretarul american al apărării, Jim Mattis, a anunţat că va demisiona la finalul lunii februarie, recunoscând o serie de divergenţe cu Trump.

Citește și : Preşedintele Jair Bolsonaro, favorabil construirii unei baze militare americane în Brazilia

Tags: AssadJim MattisJohn BoltonsiriaSUA
Categorii: Știrile zilei