X

John Bolton ‘dă cu băţul la gardul iranienilor’ şi irită din nou Teheranul

Este “foarte probabil” ca Iranul să se afle în spatele actelor de sabotaj din 12 mai împotriva a patru nave aflate în largul portului Fujairah din Emiratele Arabe Unite (EAU), la intrarea în Golf, a afirmat miercuri în faţa jurnaliştilor consilierul american pentru securitate naţională, John Bolton, informează AFP, potrivit agerpres.

Navele, dintre care două petroliere saudite, au fost ţinta unor “mine navale, foarte probabil ale Iranului”, a declarat Bolton, care a sosit marţi în EAU, ţară aliată a Washingtonului.

Citeşte şi: Autorităţile americane au pus mâna pe ‘JAGUAR’, unul din capii cartelului Sinaloa – FOTO

SUA s-au raliat altor ţări în ancheta asupra acestor incidente care au făcut să escaladeze tensiunile în zona Golfului.

“Oricine de la Washington nu are niciun dubiu cu privire la identitatea celui responsabil de această situaţie. Cine altcineva ar fi putut face aceasta, în opinia voastră? Cineva din Nepal?”, a spus Bolton.

El a precizat că se va întâlni cu Mohammed bin Zayed Al-Nahyan, prinţul moştenitor de la Abou Dhabi şi cea mai influentă persoană în EAU, precum şi cu omologul său Tahoun bin Zayed Al-Nahyan, pentru a discuta despre relaţiile bilaterale şi tensiunile regionale.

“Rămânem preocupaţi şi pe cât de vigilenţi putem. Le vom răspunde şi îi vom consulta mai strâns pe aliaţii din regiune, pentru a discuta despre ceea ce ar trebui făcut mai departe”, a adăugat consilierul american.

Citeşte şi: Lupte crâncene la summitul UE pentru succesiunea lui Jean-Claude Juncker

Portul Fujairah, în apropierea căruia au fost raportate incidentele, este singurul terminal al EAU pe coastele Mării Arabiei, alternativă la strâmtoarea Ormuz pe unde trece cea mai mare parte a exporturilor de petrol din Golf. Iranul a ameninţat în mai multe rânduri că va închide această strâmtoare strategică, de importanţă crucială pentru navigaţia internaţională şi transportul de petrol, în cazul unei confruntări militare cu SUA.

Arabia Saudită şi EAU, aliaţi musulmani suniţi, au susţinut ferm sancţiunile impuse de SUA exporturilor de petrol ale Iranului, rivalul lor regional şiit, iar Washingtonul a afirmat că Riadul şi Abu Dhabi vor contribui la compensarea unei scăderi a aprovizionării cu ţiţei, în urma retragerii unilaterale a SUA, anul trecut, din tratatul internaţional privind programul nuclear iranian. 

Tags: Abu DhabiEmiratele Arabe Unite (EAU)FujairahIranJohn BoltonMohammed bin Zayed Al Nahyanstrâmtoarea OrmuzSUATahoun bin Zayed Al-Nahyan
Categorii: Sinteze