X

John Bolton doreşte ca Marea Britanie să părăsească UE : O lecţie pentru toţi în privinţa triumfului democraţiei

Statele Unite doresc ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană deoarece aceasta ar întări NATO şi ar demonstra respectarea rezultatului referendumului din 2016, a afirmat consilierul preşedintelui american pentru securitate naţională John Bolton într-un interviu apărut vineri în presa britanică, informează Reuters, potrivit agerpres.

“Preferinţa SUA este ca Marea Britanie să urmeze cursul a ceea ce poporul a cerut şi să părăsească UE. Este o lecţie pentru toţi în privinţa triumfului democraţiei” a declarat Bolton pentru publicaţia Daily Telegraph.

Citește și : Autorul atacului cu bombă din Lyon, inculpat pentru terorism și plasat în arest preventiv

“Cred că ne va fi de folos mai ales să avem în NATO o altă ţară puternică şi independentă, care va ajuta Alianţa să devină mai eficientă”, a adăugat oficialul american.

Bolton a declarat joi la Londra, când a fost întrebat de reporteri despre Brexit, că SUA au transformat într-un succes propria declaraţie de independenţă faţă de Marea Britanie.

Citește și : Lovitură politică pentru premierul ceh – Comisia Europeană a stabilit că Andrej Babis este în situaţie de conflict de interese

Tags: brexitJohn Boltonlondramarea britanieNATOuniunea europeana
Categorii: Diaspora