X

John Bolton: SUA nu urmăresc “o schimbare de regim” în Iran

Casa Albă a reafirmat luni că nu urmăreşte “o schimbare de regim” în Iran, apărându-şi totuşi sancţiunile şi politica sa de “presiune maximă” faţă de Teheran, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Cum am spus de mai multe ori, o schimbare de regim în Iran nu face parte din politica administraţiei”, a declarat John Bolton, consilier pentru securitate naţională al lui Donald Trump, în marja Adunării Naţionale a ONU de la New York.

Citește și : Nava Aquarius i-a cerut Franţei să autorizeze cu ‘titlu excepţional’ debarcarea celor 58 de migranţi aflaţi la bordul său

“Am impus sancţiuni foarte stricte Iranului, altele vor urma. Ceea ce aşteptăm de la Iran sunt schimbări profunde în termeni de comportament”, a adăugat Bolton, care acuză Iranul că destabilizează Orientul Mijlociu.

“Până când asta se întâmplă vom continua să exercităm ceea ce preşedintele a numit o presiune maximă”, a conchis el.

La rândul său, şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a subliniat că Trump va exprima o condamnare “puternică” a atitudinii Teheranului cu prilejul discursului său de la tribuna ONU prevăzut să aibă loc marţi dimineaţă.

Înainte de plecarea sa la New York, preşedintele american nu a exclus complet o eventuală întâlnire cu omologul său iranian Hassan Rohani în marja Adunării Generale.

Citește și : Fundaţia Open Society a lui Soros a depus plângere la CEDO împotriva Ungariei

“Vor să vorbească? Asta depinde de ei, nu de mine”, a spus preşedintele american, care a anunţat în mai retragerea SUA din acordul nuclear semnat în 2015 între Iran şi marile puteri mondiale.

Tags: Casa AlbaIranJohn BoltonONUsanctiuniteheran
Categorii: Sinteze