X

John Kerry, în vizită în Japonia şi China pentru a discuta despre ‘criza climatică’

Emisarul special american pentru climă, John Kerry, urmează să viziteze Japonia şi China, cu începere de marţi, pentru a discuta despre “eforturile vizând să răspundă la criza climatică”, a anunţat luni Departamentul de Stat de la Washington, notează AFP, potrivit agerpres

John Kerry, care a vizitat deja China în aprilie, va merge de această dată la Tianjin pentru “a continua discuţiile cu privire la aspectele-cheie ale crizei climatice”, a subliniat diplomaţia americană într-un comunicat.

Citește și : Uraganul Ida a lovit coastele Lousianei cu o viteză a vântului de 240 km/h

După vizita sa la Shanghai, la jumătatea lui aprilie, cele două ţări s-au angajat “să coopereze pentru a înfrunta criza climatică”, potrivit unui comunicat comun, dar Beijingul a făcut cunoscut la sfârşitul lui iulie că această cooperare va depinde de “buna sănătate generală” a relaţiilor bilaterale.

În cursul acestor vizite, care urmează să se încheie vineri, John Kerry se va întâlni la Tokyo cu omologi internaţionali, potrivit Departamentului de Stat care nu a precizat demnitarii respectivi, pentru “a colabora în privinţa eforturilor de a răspunde la schimbările climatice”.

Turneul asiatic al emisarului american vizează “să întărească eforturile bilaterale şi multilaterale ale SUA de a creşte ambiţiile climatice” înainte de COP26, care va avea loc la Glasgow, în Scoţia, în noiembrie.

Specialiştii de la GIEC (Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei, organism al ONU) au publicat la începutul lui august un raport devastator, potrivit căruia planeta ar urma să atingă pragul de +1,5 grade Celsius în comparaţie cu era preindustrială “la începutul anilor 2030”, cu “zece ani mai devreme” decât estimarea anterioară.

Citește și : Fauci îşi aminteşte de primele zile terifiante ale epidemiei de SIDA

Oamenii sunt “indiscutabil” responsabili de schimbările climatice şi nu au altă opţiune decât să reducă drastic emisiile de gaze cu efect de seră, dacă doresc să limiteze daunele, au spus experţii Naţiunilor Unite.

Tags: ChinaCOP26glasgowJaponiajohn kerrywashington
Categorii: Știrile zilei