John Major spune ce ar face el pentru a bloca suspendarea parlamentului britanic

Publicat:

Fostul prim-ministru britanic John Major a indicat miercuri că ar putea recurge la justiţie pentru a bloca o eventuală tentativă a viitorului premier de a suspenda parlamentul cu scopul de a retrage Marea Britanie din Uniunea Europeană fără un acord prealabil, transmit Reuters şi BBC, potrivit agerpres. John Major a explicat că doreşte să împiedice astfel atragerea reginei Elisabeta a II-lea într-o criză constituţională. 

Fostul premier conservator a făcut aceste comentarii pe BBC în condiţiile în care principalul candidat la postul de premier, Boris Johnson, refuză să excludă o eventuală suspendare a legislativului pentru a se asigura că Marea Britanie va ieşi într-adevăr din UE la 31 octombrie a.c. – cu sau fără niciun acord.


Citește și: Bazele americane sunt în raza de acțiune a rachetelor iraniene

Or, “pentru a suspenda parlamentul, premierul trebuie să meargă la Majestatea sa Regina şi să-i ceară permisiunea, iar dacă prim-ministrul cere această permisiune, este aproape de neconceput să nu-i fie acordată”, a estimat John Major.

Astfel, regina “ar ajunge în centrul unei controverse constituţionale în care n-ar trebui să o pună niciun om politic”, a notat fostul premier.

“Dacă se va întâmpla acest lucru, oamenii vor sta la coadă să ceară o evaluare judiciară. Eu sigur aş fi pregătit să merg să solicit o astfel de evaluare”, a menţionat Major.

În Marea Britanie, oricine poate solicita o evaluare judiciară pentru a contesta legalitatea deciziilor luate de guvern, notează BBC.

Citește și: Ani grei de închisoare pentru o fostă diplomată americană. A vândut chinezilor informații clasificate!

Confruntată cu o triplă respingere de către deputaţi a acordului de Brexit la care a ajuns cu Bruxellesul anul trecut, premierul britanic Theresa May a fost nevoită să-şi anunţe demisia, în iunie. Doi candidaţi au rămas în competiţie pentru a o înlocui în fruntea Partidului Conservator şi a guvernului: fostul ministru de externe Boris Johnson şi actualul titular al acestui post Jeremy Hunt. Ei vor fi departajaţi prin votul celor 160.000 de membri ai Partidului Conservator, al cărui rezultat va fi cunoscut pe 23 iulie.

Johnson, care apare favorit, promovează o poziţie dură faţă de Bruxelles şi nu exclude o ieşire fără acord.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă Autoritățile Republicii Moldova sunt determinate să mențină stabilitatea macrofinanciară, iar...

29 septembrie, Ziua internaţională de conştientizare a risipei alimentare. Cât risipim anual

29 septembrie, Ziua internaţională de conştientizare a risipei alimentare. Cât risipim anual Ziua internaţională de conştientizare a risipei alimentare (ONU) se sărbătoreşte la 29 septembrie....

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.