X

“Johnny Cash: Forever Words” un nou album inedit va fi lansat în aprilie

Mai multe texte şi poeme necunoscute ale lui Johnny Cash au fost transformate în muzică pentru un nou album de către mai multe staruri printre care şi răposatul Chris Cornell, fostul solist vocal de la Soundgarden, relatează joi Press Association.

Elvis Costello, Alison Krauss, Willie Nelson şi fiica cea mare a lui Cash, Rosanne, apar şi ei pe albumul “Johnny Cash: Forever Words”, conform agerpres.

Albumul constă în material nedescoperit printre lucrurile lui Johnny Cash după ce artistul şi soţia lui, June Carter Cash, au murit în 2003 la doar câteva luni distanţă unul de altul.

Citește și : UE vrea sancţiuni extinse către preşedintele venezuelean Nicolas Maduro

Copilul celor doi, John Carter Cash, a coprodus albumul şi a invitat muzicieni de renume pentru a compune muzică nouă pe textele din scrisori scrise de mână, poeme şi documente.

Cornell cântă melodia “You Never Knew My Mind”, care pune versurile lui Cash pe o melodie originală care este una dintre ultimele sale înregistrări solo înainte de moartea sa, în 2017.

“Alegerea artistului pentru fiecare cântec a fost cu adevărat o chestiune de suflet”, a declarat Carter Cash.

“Am ales artiştii care erau cel mai legaţi de tatăl meu, care aveau o poveste personală care avea legătură cu el. A devenit o misiune incitantă să trec prin aceste texte, să le pun împreună şi să le propun unor oameni diferiţi care să poată să le finalizeze într-un mod în care cred că ar fi vrut tatăl meu”, a adăugat el.

Înregistrat în principal la The Cash Cabin Studio din Hendersonville, Tennessee, albumul include şi melodii interpretate de Kris Kristofferson, John Mellencamp şi Brad Paisley.

Albumul cu 16 cântece va fi lansat la 6 aprilie.

Tags: albumAlison KraussElvis CostelloJohnny CashSoundgardenWillie Nelson
Categorii: Social