X

Jose Manuel Barroso intră din nou sub lupa Comisiei Europene

Mediatoarea Uniunii Europene a cerut joi Comitetului de etică al Comisiei Europene să reexamineze ‘chestiunea activităţii profesionale’ a fostului preşedinte al executivului european, Jose Manuel Barroso, angajat astăzi de Goldman Sachs şi suspectat de activităţi de lobby la Bruxelles, relatează France Presse, potrivit agerpres.

Emily O’Reilly formulează această recomandare ‘dat fiind faptul că evaluarea iniţială a Comitetului de etică se baza pe angajamentul lui Barroso de a nu face lobby pe lângă Comisie’ şi că această promisiune a fost pusă sub semnul îndoielii ‘de o întâlnire’ între el şi ‘un vicepreşedinte al Comisiei’, finlandezul Jyrki Katainen, explică ea într-un comunicat.

Citeşte şi: Tragedie în marina SUA – 2 militari morţi după ce un avion Super Hornet s-a prăbuşit în timpul unui zbor de antrenament

‘Nu am făcut lobby pe lângă UE şi nici nu o voi face’, a reacţionat imediat Barroso într-o postare pe Twitter.

Întâlnirea evocată de Emily O’Reilly a avut loc la 25 octombrie 2017 într-un hotel din Bruxelles, notează AFP.

‘Această întâlnire a fost înregistrată ca o întâlnire cu banca Goldman Sachs şi a fost, prin urmare, considerată o întâlnire pentru scopuri de lobby’, chiar dacă ‘Barroso şi vicepreşedintele au declarat ulterior’ că a fost vorba de un ‘întrevedere privată şi personală’, explică ea.

Întâlnirea ‘este în deplină concordanţă cu regulile’, mai ales că a fost ‘făcută publică’, a reacţionat la sfârşitul lunii februarie preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, încercând să pună capăt polemicii: ‘Nu este nimic!’

‘Nu am spus niciodată că José Manuel Barroso nu putea să se întâlnească cu vreun comisar’, a insistat el.

Citeşte şi: Budapesta cere autorităţilor române SĂ ANULEZE amenzile date primarilor din Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc

Angajarea lui Barroso de către banca de investiţii americană, după zece ani la conducerea Comisiei (2004-2014), a suscitat o polemică aprinsă, dar acesta a asigurat într-o scrisoare adresată lui Juncker că ‘nu a fost angajat să facă lobby’ şi că nici nu a ‘intenţionat’ să facă aşa ceva.

Sesizat, Comitetul de etică al Comisiei a dezaprobat alegerea lui Barroso, dar a concluzionat că el nu a încălcat regulile în vigoare.

‘Angajamentul lui Barroso de a nu face lobby în numele Goldman Sachs răspunde datoriei de integritate şi discreţie impusă de tratat’, a concluzionat acesta.

Mediatoarea UE precizează că a deschis o anchetă în cazul lui Barroso, începând cu februarie 2017, cu mult înainte de întâlnirea acestuia cu finlandezul Katainen, în urma mai multor plângeri, între care cea adresată de ‘un grup de foşti şi actuali membri ai personalului UE’.

Comisia este criticată şi din cauza promovării controversate a germanului Martin Selmayr, mâna dreaptă a lui Jean-Claude Juncker, în funcţia strategică de secretar general al acestei instituţii.

Tags: bruxellesComisia Europeană (CE)Emily O'ReillyGoldman SachsJean-Claude JunckerJose Manuel BarrosoJyrki KatainenlobbyMartin SelmayrUniunea Europeană (UE)
Categorii: Știrile zilei