X

Juan Guaido a rămas fără imunitatea parlamentară

Adunarea Constituantă venezueleană i-a ridicat marţi imunitatea şi a autorizat urmărirea penală pentru uzurpare de funcţie împotriva preşedintelui parlamentului, Juan Guaido, recunoscut ca preşedinte interimar de peste 50 de ţări, relatează AFP, potrivit agerpres.

Adunarea Constituantă a votat în unanimitate pentru “a autoriza continuarea urmării penale angajate contra deputatului” opoziţiei Juan Guaido în faţa Curţii Supreme, a anunţat preşedintele acestei instituţii, Diosdado Cabello.

Citeşte şi: India cumpără elicoptere antisubmarin din SUA

Marţi, liderul opoziţiei venezuelene Juan Guaido a declarat că se teme că va fi arestat în zilele următoare după decizia Curţii Supreme de a-i ridica imunitatea parlamentară.

“Ei pot încerca să mă răpească”, a declarat jurnaliştilor Guaido.

“Ştiţi cum acţionează regimul. Nu este nici măcar persecuţie, este inchiziţie”, a apreciat opozantul de 35 de ani care nu recunoaşte sancţiunea celei mai înalte instanţe juridice venezuelene.

Atât Curtea Supremă, cât şi Adunarea Constituantă sunt considerate ca supuse puterii în exerciţiu de către opoziţie, toţi membrii lor fiind numiţi drept chavişti, după numele defunctului preşedinte Hugo Chavez (1999-2013).

Citeşte şi: Contestat în stradă şi părăsit de armată, Abdelaziz Bouteflika A DEMISIONAT!

Cele două organisme “nu au calitatea de a percheziţiona sau ridica imunitatea”, a subliniat Juan Guaido căruia i se reproşează că nu a respectat o interdicţie de părăsire a teritoriului Venezuelei.

Guaido a sfidat această decizie luată în 29 ianuarie de Curtea Supremă, părăsind clandestin ţara pentru a efectua un turneu în Columbia, în Brazilia, în Paraguay, în Argentina şi în Ecuador, de la sfârşitul lunii februarie până la începutul lunii martie.

Tags: Adunarea ConstituantacaracasCurtea SupremăDiosdado CabelloJuan GuidoVenezuela
Categorii: Știrile zilei