Juan Guaido le cere companiilor petroliere ‘să nu schimbe un dictator cu altul’

Publicat:

Liderul opoziţiei venezuelene Juan Guaido le-a cerut joi companiilor petroliere “să nu schimbe un dictator cu altul”, în contextul în care Washingtonul a impus un embargo asupra ţiţeiului şi gazelor ruseşti după invadarea Ucrainei, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Companiile care părăsesc un dictator dintr-un motiv întemeiat nu ar trebui să schimbe un dictator cu altul”, a declarat Juan Guaido într-o conferinţă de presă la Caracas, subliniind că “petrolul rusesc” şi cel al lui Maduro” sunt “pătate cu sânge”.


Citeşte şi: Fostul premier bulgar Boiko Borisov a fost reţinut – Black News

Această declaraţie a fost făcută după ce emisari americani au efectuat la 5 şi 6 martie o vizită surpriză în Venezuela, întâlnindu-se în special cu preşedintele Nicolas Maduro pe tema petrolului, potrivit Casei Albe, dar şi Caracasului.

După embargoul asupra petrolului rusesc, Washingtonul caută alte surse de aprovizionare.

Potrivit presei, această reuniune ar putea deschide uşa unei întoarceri a companiilor petroliere străine occidentale în Venezuela, compania naţională venezueleană PDVSA fiind datoare mai multe milioane de dolari americanilor de la Chevron şi în căutare de investiţii.

Statele Unite, împreună cu o parte a comunităţii internaţionale, nu au recunoscut realegerea lui Nicolas Maduro în 2018 în urma unui scrutin boicotat de opoziţie şi au impus sancţiuni Caracasului în 2019, mai ales un embargo asupra petrolului său.

În plus, Washingtonul, care încearcă să-l înlăture pe Maduro de la putere, l-a recunoscut pe Juan Guaido ca preşedinte interimar al Venezuelei, oferindu-i inclusiv controlul asupra activelor venezuelene din Statele Unite.

“Ridicarea sancţiunilor trebuie să fie condiţionată de un acord şi de progrese ireversibile spre democraţie, cum ar fi data alegerilor prezidenţiale (programate pentru 2024), echilibrul şi autonomia puterilor” în Venezuela, a continuat Juan Guaido joi.

Citeşte şi: Rusia a creat o zonă de excludere aeriană deasupra regiunii Donbas – Black News

El s-a declarat, de asemenea, în favoarea înfiinţării unei zone de excludere aeriană deasupra Ucrainei.

“Din Venezuela, votez pentru. Până când vom tolera acţiunile nepedepsite ale dictatorilor (…), ucidem oameni nevinovaţi în spitale”, a spus el, fiind de acord că, “evident, este mai complex (a face asta) pentru ţările NATO” sau pentru “ţările europene” din cauza riscului de “escaladare a războiului”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mii de oameni solicită ajutor la corturile din Chișinău

Mii de oameni solicită ajutor la corturile din Chișinău Pe parcursul săptămânii trecute, la corturile de prim ajutor instalate de preturile de sector în...

Servicii stomatologice gratuite pentru copiii din Cahul și Dubăsari

Servicii stomatologice gratuite pentru copiii din Cahul și Dubăsari Echipele mobile de medici specialiști vor oferi în această săptămână servicii stomatologice copiilor din raioanele Cahul...

Președinta Sandu condamnă atacurile barbare împotriva Ucrainei

Președinta Sandu condamnă atacurile barbare împotriva Ucrainei Președinta Maia Sandu condamnă atacurile barbare ale Rusiei împotriva Ucrainei. Citește și:  Primele declarații ale lui Stoianoglo: „Nu am...

PAS a stabilit următorii pași privind informarea cetățenilor despre referendumul din octombrie

PAS a stabilit următorii pași privind informarea cetățenilor despre referendumul din octombrie A avut loc ședința Consiliului Politic Național al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS)....

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.