Juan Guaido salută raportul ONU și îi recheamă pe venezueleni să iasă în stradă

Publicat:

Preşedintele Parlamentului de la Caracas, Juan Guaido, a salutat joi raportul Biroului ONU pentru Drepturile Omului privind ţara sa, arătând că documentul “reflectă pe larg suferinţa” venezuelenilor, şi a reiterat chemarea la manifestaţii, vineri, contra “dictaturii” lui Nicolas Maduro, transmite EFE, potrivit agerpres.

“Acesta este o realizare, este rezultatul sacrificiului şi muncii multor organizaţii neguvernamentale, victime, rude, lideri şi deputaţi care au făcut totul pentru a face vizibile abuzurile unui regim corupt şi ucigaş (…) acest raport reflectă pe larg suferinţa poporului nostru”, a spus Guaido, într-o înregistrare audio difuzată de echipa sa de presă.


Citește și: 40 de militari elvețieni s-au îmbolnăvit brusc. Patru dintre ei se zbat între viață și moarte!

“Validează clar ceea ce noi am denunţat, că salariul nu ajunge pentru nimic, tăierile de curent, lipsa apei, gazului şi benzinei generate de uzurpatorul incompetent şi corupt (Maduro). Persecuţia, tortura şi asasinatul din această dictatură sângeroasă, toate au fost relevate cu claritate acolo”, a continuat el.

În aceeaşi zi a fost făcută cunoscută o versiune avansată a raportului care va fi prezentat vineri de Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet, în care sunt semnalate “grave încălcări ale drepturilor” în Venezuela.

Documentul denunţă că, în special din 2016, regimul Maduro şi instituţiile sale au implementat o strategie “cu scopul de a neutraliza, reprima şi a incrimina opoziţia politică şi pe cei care critică guvernul”.

Guaido, care este recunoscut ca preşedinte interimar al Venezuelei de către peste 50 de state, a salutat că “în aceste momente” respectiva variantă a raportului este mediatizată mondial şi a precizat că a primit apeluri de la preşedinţi şi lideri “care s-au scandalizat citindu-l”.

“Le-am mulţumit pentru mesaje şi mai ales pentru angajamentul de a creşte la maxim presiunea internaţională pentru a răspunde acestei tragedii. Acum, pentru a învinge dictatura, trebuie să sporim presiunea naţională”, a considerat Guaido, care, în acest sens, i-a chemat pe susţinătorii săi să iasă în stradă vineri, când se aniversează semnarea actului de independenţă a Venezuelei.

Citește și: CIJ intervine în cazul unui indian condamnat la moarte în Pakistan

El le-a cerut simpatizanţilor să fie uniţi şi a chemat din nou armata să respecte Constituţia şi competenţele Parlamentului.

Venezuela trece printr-o criză care s-a acutizat din ianuarie, când Maduro a depus jurământul în debutul unui nou mandat prezidenţial nerecunoscut de opoziţie şi parte din comunitatea internaţională iar, în replică, Guaido a proclamat un guvern interimar care este recunoscut de peste 50 de ţări, în frunte cu Statele Unite.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

YouTube elimină butonul ‘Omite’, pentru reclame, și pe mobil

YouTube elimină butonul 'Omite', pentru reclame, și pe mobil YouTube a început să elimine butonul „Omite” reclamele, ceea ce îi obligă pe utilizatori să aștepte...

Uber lansează opțiunea ‘doar mașini electrice’ în SUA și Europa

Uber lansează opțiunea 'doar mașini electrice' în SUA și Europa Uber lansează opțiunea „doar mașini electrice” în 40 de orașe și îi încurajează pe șoferi...

Jon Stewart critică apariţia lui Elon Musk la mitingul lui Trump şi retorica privind al Doilea Amendament: ‘Armele nu ne protejează libertatea de exprimare’

Jon Stewart critică apariţia lui Elon Musk la mitingul lui Trump şi retorica privind al Doilea Amendament: 'Armele nu ne protejează libertatea de exprimare' Jon...

Taylor Swift devine cea mai bogată cântăreață din lume

Taylor Swift devine cea mai bogată cântăreață din lume Taylor Swift este cea mai bogată artistă din toată lumea. Ea a depășit-o pe Rihanna în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.