X

Judecătoria Comrat a decis: Alexandr Tarnavschi a fost demis ilegal din funcția de vicepreședinte al legislativului regiunii găgăuze

Judecătoria Comrat a decis: Alexandr Tarnavschi a fost demis ilegal din funcția de vicepreședinte al legislativului regiunii găgăuze

Deputatul Adunării Populare de la Comrat, Alexandr Tarnavschi, un promotor al dialogului construcțiv cu Chișinăul, a fost demis ilegal din funcția de vicepreședinte al legislativului regiunii găgăuze conform unei decizii a Judecătoriei Comrat emisă marți.

Alexandr Tarnavschi a fost demis în mai curent din această funcție de grupul majoritar de deputați pentru refuzul său de a aproba așa-zisul „acord” cu privire la acordarea de subsidii pensionarilor semnat de bașcana regiunii găgăuze, Evghenia Guțul, și președintele băncii rusești Promsveazbank, Piotr Fradkov, potrivit anticoruptie.md.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

„Astăzi, Judecătoria Comrat a anulat hotărârea Adunării Populare a Găgăuziei privind demisia mea pentru ca ilegală. Aș dori să îmi exprim recunoștința față de avocatul meu și toți slujitorii Femida pentru profesionalismul și obiectivitatea lor. Aceasta nu este o decizie finală, deci, poate fi contestată la Curtea de Apel, însă decizia însăși este un pas important pentru justiție. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au acordat susținere în această perioada – familie, prieteni, cunoștinte – și tuturor celor cărora le pasă. Continuăm să luptăm! Găgăuzia nu este tărâmul lui Șor!”, scrie deputatul pe pagina lui de Facebook.com.

„I-a arătat în mod deschis supraveghetorului său că este împotriva limbii ruse, deși o vorbește. Unde este garanția că mâine nu va vota împotriva limbii găgăuze?! Agenți precum Tarnavski nu ar trebui să ocupe funcții de conducere în Găgăuzia noastră”, se menționează într-o declarație a grupului majoritar din legislativul regional din Comrat, citată de portalul de știri Gagauzinfo.md.

Alexandr Tarnavschi este un oponent al grupării conduse de Ilan Șor în regiune și pledează pentru un „dialog constructiv” cu Chișinăul.

„Nu am votat împotriva limbii ruse. Pe toate platformele deschise, am pledat pentru dezvoltarea relațiilor cu Chișinăul. Dacă considerați „unitate” consolidare în jurul lui Ilan Șor, eu am altă părere și voi pleda în continuare împotriva acestei asocieri. Faptul că au decis să mă demită demonstrează cât de ticălos procedează bașcanul Găgăuziei și președintele Adunării Populare”, a spus Tarnavschi.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

În semn de protest față de acțiunile grupului majoritar din Adunarea Populară, șeful Comisiei permanente pentru reglementare, numiri și imunități, Mihail Jelezoglo, și-a dat demisia, dar „își va continua activitățile în calitate de deputat”.

Mihail Jelezoglo a spus că decizia de demitere a lui Tarnavschi a fost o încălcare a regulamentului Adunării Populare. „Un deputat nu poate fi tras la răspundere pentru funcția sa. Exprimarea punctului de vedere ar trebui încurajată, și nu pedepsită”, a spus Mihail Jelezoglo.

Tags: Alexandr TarnavschiComratGagauziaŞor
Justiţie