Judecătorul Mihail Bușuleac a picat evaluarea externă

Judecătorul Mihail Bușuleac, fost președinte interimar și vicepreședinte al Judecătoriei Cahul nu a promovat evaluarea externă a integrității. Raportului de evaluare întocmit de Comisia de Evaluare a Judecătorilor a fost transmis astăzi Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), informează Moldpres.

Decizia a fost adoptată de Completul C al Comisiei, care a constatat că judecătorul nu întrunește criteriile de integritate. Conform procedurii legale, CSM urmează să examineze raportul și să decidă asupra acceptării sau respingerii recomandării Comisiei.

Citeşte şi: Maia Sandu dă Ziua Unirii de la Iaşi pe o vizită de stat în Polonia – Stiripesurse.md

La această etapă, rapoartele de evaluare nu sunt publice, în baza interpretării Curții Constituționale. Raportul devine public după examinarea acestuia de către CSM și numai după expirarea termenului de contestare sau după pronunțarea unei hotărâri definitive de către Curtea Supremă de Justiție.

Tags: Comisia de Evaluare a JudecătorilorConsiliul Superior al Magistraturii (CSM)Mihail Bușuleac
Justiţie