X

Judit Varga: Delegaţia Parlamentului European a venit la Budapesta cu un verdict deja pregătit

Delegaţia Comisiei pentru libertăţi civile a Parlamentului European (LIBE) a venit în Ungaria pentru o vizită cu ”un verdict pregătit în avans”, a declarat joi dimineaţă ministrul ungar al justiţiei Judit Varga, potrivit MTI şi agerpres.

Varga se va întâlni cu delegaţia de europarlamentari ulterior în cursul zilei.

Citeşte şi: 100 de morţi într-o revoltă din închisoare! Preşedintele ţării declară ‘situaţie excepţională’ – Black News

Într-o intervenţie la postul public Radio Kossuth, ministrul ungar a subliniat că Ungaria este o ţară liberă şi independentă şi un membru al Uniunii Europene.

Parlamentul European, a adăugat ea, este una dintre instituţiile UE care nu au nicio autoritate sau atribuţii de exercitat asupra unui stat suveran.

”În acest spirit şi al politeţii, turismului şi diplomaţiei internaţionale, mă pregătesc pentru această întâlnire şi sunt bucuroasă să îi informez dacă au vreo întrebare despre caracteristici speciale ale sistemului juridic ungar. Dar să nu ne facem iluzii: şi la Bruxelles are loc o campanie electorală în legătură cu alegerile parlamentare ungare din 2022, cu obiectivul de a ajuta opoziţia (ungară)”, a afirmat Judit Varga.

Citeşte şi: Polonia cumpără mai multe elicoptere americane – Black News

În urmă cu două săptămâni, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie în care ia act de discriminarea cu care se confruntă comunităţile LGBTIQ din Ungaria şi Polonia, solicitând luarea unor măsuri suplimentare la nivelul UE împotriva acestor ţări.

În rezoluţie, PE solicită eliminarea tuturor obstacolelor cu care se confruntă persoanele LGBTIQ atunci când îşi exercită drepturile fundamentale şi subliniază că aceşti cetăţeni ar trebui să îşi poată exercita pe deplin drepturile, inclusiv dreptul la liberă circulaţie, oriunde în Uniunea Europeană. 

Tags: bruxellesbudapestaJudit VargaLGBTIQLIBEParlamentul European (PE)Ungariauniunea europeana
Categorii: Diaspora