
O „regină” printre vedete este deja anunțată la cea de-a 82-a ediție a Festivalului de Film de la Veneția: Julia Roberts, care ajunge la Lido pentru prima dată în rolul principal în noul film al lui Luca Guadagnino, After the Hunt (După vânătoare), prezentat în afara competiției, potrivit ANSA.
Vedeta o interpretează pe Alma, o profesoară respectată la o universitate din Ivy League, care se trezește apărând un coleg acuzat de hărțuirea sexuală a unui student, potrivit stiripesurse.
Citește și: Maia Sandu: „Datorăm pacea noastră Ucrainei. Vrem să aderăm împreună la Uniunea Europeană”
„Când Amazon ne-a propus filmul, prezența protagonistei a fost evident inclusă”, a explicat directorul festivalului, Alberto Barbera, într-o conferință de presă. „Nu ar fi avut sens să-l prezentăm fără actrița principală”.
Când a fost întrebat cum se așteaptă să fie prezența vedetei, el a răspuns: „Vom vedea, habar n-am. Luca îmi spune că Julia a fost o persoană extraordinară pe platourile de filmare, extrem de serviabilă, amabilă, colaborativă, minunată și, prin urmare, sper că prezența ei la Veneția reflectă acest lucru”.
Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”
This post was last modified on 22/07/2025 21:27 21:27