X

Julian Assange ‘arată foarte rău’ înaintea apelului SUA împotriva refuzului justiţiei britanice de a-l extrăda

Fondatorul WikiLeaks ”arată foarte rău”, afirmă partenera lui Julian Assange, Stella Moris, luni, înaintea examinării de către justiţia britanică, începând de miercuri, a unui apel al Statelor Unite împotriva unui refuz al extrădării australianului în această ţară, relatează AFP, scrie news.ro

”L-am văzut pe Julian sâmbătă la Închisoarea Belmarsh”, în apropiere de Londra, a declarat într-o conferinţă de presă Stella Moris.

”Arată foarte rău”, subliniază ea.

Citește și : Liga Arabă reacţionează la criza din Sudan

”Sperăm să se termine de data asta”, declară Stella Moris, avocata lui Julian Assange, care a devenit partenera acestua, înaintea unei audieri prevăzute miercuri şi joi.

”Julian nu va supravieţui unei extrădări. Aceasta este concluzia judecătoarei”, a subliniat ea, apreciind drept ”terifiantă” posibilitatea unei infirmări a refuzului extrădării.

Judecătoarea britanică Vanessa Baraitser a respins în ianuarie o cerere de extrădare a lui Julian Assange, inculpat de către justiţia ameicană cu privire la o divulgare uriaşă de documente, din cauza riscului sinuciderii australianului în vârstă de 50 de ani.

El riscă 175 de ani de închisoare în Statele unite, într-un dosar denunţat de către apărători ai drepturilor omulu drept un dosar politic şi un atac asupra libertăţii de exprimare.

Directoarea campaniilor internaţionale a Reporters sans frontières (RSF), Rebecca Vincent, consideră că preşedintele american Joe Biden a pierdut ocazia de a se ”distanţa de predecesorii săi” şi a îndemnat, ca susţinătorii acestua, la o abandonare a inculpării lui Julian Assange.

Redactorul-şef al WikiLeaks, Kristinn Hrafnsson, consideră ”de negândit ca Înalta Curte de la Londra să ajungă la altă concluzie decât o confirmare” a refuzului extrădării.

Citește și : Preşedintele Indoneziei cere înfiinţarea unui coridor pentru călătorii în Asia de Sud-Est

Prin această procedură în apel, Washingtonul pune la îndoială fiabilitatea unui expert care a depus mărturie în favoarea lui Julian Assange şi a fragilităţii sănătăţii mentale a acestuia.

Psihiatrul Michael Kopelman a recunoscut că a înşelat justiţia prin faptul că a ”disimulat” faptul că clientul său a devenit tată pe când era un refugiat în sediul Ambasadei Ecuadorului la Londra.

 

Tags: Julian AssangelondraStella MorisWikiLeaks
Categorii: Diaspora