Juncker a revenit la birou după o intervenţie chirurgicală

Publicat:

Preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a revenit marţi la birou după ce a suferit o colecistectomie (intervenţia chirurgicală de extirpare a vezicii biliare), transmite dpa, potrivit agerpres.

Una dintre primele lucruri făcute marţi de Juncker după revenirea la lucru a fost o convorbire telefonică cu premierul britanic Boris Johnson în legătură cu perspectivele unui Brexit fără acord, a declarat Mina Andreeva, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene.


Citește și : Rusia îi va prezenta preşedintelui turc noul său avion de vânătoare invizibil Su-57

Premierul Boris Johnson s-a angajat să scoată Regatul Unit din UE la 31 octombrie acest an chiar dacă Londra şi Bruxellesul nu încheie un nou acord de retragere. Acordul convenit de Uniunea Europeană şi fostul premier Theresa May a fost respins de trei ori de parlamentul britanic.

Negociatorul-şef britanic pentru Brexit, David Frost, urmează să sosească marţi seara la Bruxelles.

Anterior în cursul acestei luni, executivul UE a anunţat că Jean-Claude Juncker a fost nevoit să-şi scurteze vacanţa din Austria şi să revină în ţara natală Luxemburg pentru o intervenţie chirurgicală de urgenţă. Din acest motiv, el nu a putut participa la summitul G7 de la Biarritz, unde Uniunea Europeană a fost reprezentată de Donald Tusk, preşedintele Consiliului European.

Citește și : Netanyahu avertizează mişcarea Hezbollah şi Libanul să ‘aibă grijă’ la declaraţiile şi acţiunile lor

Juncker, fost premier al Luxemburgului, se află la conducerea Comisiei Europene din toamna lui 2014. Mandatul său se încheie pe 31 octombrie, când fostul ministru al apărării german Ursula von der Leyen va prelua funcţia de preşedinte al Comisiei Europene.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.