Juncker anunță că va merge la sfârşitul lunii iulie la Washington pentru a se întâlni cu Trump

Publicat:

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a anunţat vineri că va merge la sfârşitul lunii iulie la Washington pentru a discuta cu preşedintele american Donald Trump despre disputa comercială dintre UE şi SUA, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

“Voi merge la Washington şi voi prezenta punctul de vedere al europenilor”, a afirmat Juncker, la sfârşitul summitului UE de la Bruxelles, în condiţiile în care relaţiile comerciale dintre UE şi Washington sunt extrem de tensionate după impunerea la începutul lunii iunie de taxe pe importurile de oţel şi de aluminiu de către administraţia Trump.


Citește și : Vladimir Putin va efectua o vizită în Serbia la toamnă (Ivica Dacic)

“Nu trebuie să dramatizăm aceste relaţii. Noi avem nevoie de aceste relaţii. Statele Unite au nevoie de aceste relaţii. (…) Nu sunt sigur că vom ajunge la un acord, dar vom încerca”, a promis Juncker.

La rândul său, cancelarul german Angela Merkel a dat şi ea asigurări că “vom încerca să facem totul pentru a evita un război comercial”. “De aceea noi, ca să spun aşa, l-am însărcinat pe Jean Claude Juncker să vadă ce acţiuni putem întreprinde”, a spus ea în cadrul unei conferinţă de presă.

“Mă bucur că Europa s-a arătat extrem de fermă şi unită în faţa unui atac inacceptabil al SUA împotriva aliatului său european”, a declarat şi preşedintele francez Emmanuel Macron, referindu-se la punerea în aplicare de către Bruxelles a unor taxe vamale suplimentare la o serie de produse americane ca represalii.

Citește și : Trump l-a îndemnat pe Macron să scoată Franţa din Uniunea Europeană (surse)

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldova va avea 16 secţii de votare în România

Moldova va avea 16 secţii de votare în România Autoritățile din Republica Moldova vor deschide 16 secții de votare pe teritoriul României pentru alegerile prezidențiale...

Vești bune pentru șoferi: Dispare amenda automată pentru lipsa rovinietei

Vești bune pentru șoferi: Dispare amenda automată pentru lipsa rovinietei Vești bune pentru șoferi. Amenda automată pentru lipsa rovinietei pe drumurile naționale ar putea dispărea....

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși Înregistrarea candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din România s-a încheiat....

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.