Juncker: Marea Britanie nu va mai obţine noi amânări pe termen scurt dacă acordul Brexit nu va fi votat până pe 12 aprilie

Publicat:

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că Marea Britanie nu va mai obţine noi amânări pe termen scurt ale Brexitului dacă parlamentul divizat de la Londra nu ratifică acordul de ieşire până pe 12 aprilie cel târziu, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

“Data de 12 aprilie este ultimul termen pentru aprobarea Acordului de retragere de către Camera Comunelor. Dacă nu va proceda astfel până atunci, nicio altă amânare pe termen scurt nu va fi posibilă”, a spus Juncker în Parlamentul European.


Citește și : Polonia are două luni să răspundă cu privire la regimul disciplinar împotriva judecătorilor

“Un scenariu ‘no-deal’ la miezul nopţii, pe 12 aprilie, este acum un scenariu foarte probabil. Nu este un rezultat pe care să-l vreau. Dar este un rezultat pentru care m-am asigurat că UE este pregătită”, a mai spus preşedintele CE.

Marea Britanie ar urma să obţină o amânare a termenului limită până la 22 mai dacă parlamentarii britanici aprobă acordul de retragere în următoarele zile, a afirmat Jean-Claude Juncker.

Premierul conservator Theresa May se întâlneşte în această după-amiază cu liderul opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn, în încercarea de găsi un compromis privind acordul de retragere din UE, respins deja de trei ori de Camera Comunelor, care a respins de două ori şi o serie de opţiuni alternative ce sugerau o formă de Brexit care să menţină relaţii cât mai apropiate cu UE (precum modelul norvegian), organizarea unui referendum privind orice acord de retragere din UE sau anularea Brexitului.

Citește și : Antonio Tajani o asigură pe Laura Codruţa Kovesi de sprijinul Parlamentului European

Camera Comunelor nu a reuşit să ofere un vot majoritar pentru acordul convenit de Theresa May cu Bruxelles-ul întrucât deputaţii pro-europeni consideră că acesta va menţine legături prea slabe cu UE, în timp ce deputaţii susţinători ai Brexitului au considerat că, dimpotrivă, Regatul Unit ar rămâne captiv în uniunea vamală europeană din cauza clauzei de ”backstop” pentru frontiera nord-irlandeză, clauză pe care liderii europeni au refuzat să o renegocieze.

Un summit european extraordinar pe tema Brexitului a fost convocat pentru 10 aprilie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.