Juncker sugerează noua direcţie a Uniunii Europene: Trebuie să reînnodăm relaţiile cu ‘marea Rusie’

Publicat:

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a susţinut vineri că Uniunea Europeană (UE) trebuie să-şi ‘reînnoade’ relaţiile cu ‘marea Rusie’, ţară cu care relaţiile s-au deteriorat puternic după sancţiunile aspre impuse de europeni ca răspuns la criza ucraineană, informează AFP.

‘Crede cineva la modul serios că ne putem gândi la Europa fără să ţinem cont de marea Rusie?’, a declarat Juncker în timpul unui discurs susţinut în faţa studenţilor la Universitatea din Luxemburg.


Rusia este ‘primul nostru mare vecin, cu care trebuie într-un fel – şi fără a uita de conflictele care există – să reînnodăm în mod clar!’ (relaţiile), a adăugat el.

‘Teritoriul UE este de 5,5 milioane de kilometri pătraţi, e foarte puţin’, a insistat Juncker, amintind cu titlu de comparaţie că ‘Rusia singură are un teritoriu de 17,5 milioane de kilometri pătraţi’.

Dintre cele 44 de ţări care se află continentul european, 27 au apărut după prăbuşirea Zidului de la Berlin, ‘cu toate conflictele încă nesoluţionate, unele încă îngheţate, pe care le-a adus acest lucru’, a spus Juncker, cu referire la criza europeană, dar şi la tensiunile pe marginea teritoriilor separatiste susţinute de Moscova în Republica Moldova şi Georgia, subliniază AFP.

Relaţiile dintre Bruxelles şi Moscova s-au degradat substanţial după anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia, în martie 2014. Atunci când separatiştii proruşi au lansat o ofensivă în estul Ucrainei, UE a acuzat Moscova că-i susţine pe ascuns, acuzaţie dezminţită de Kremlin, şi a ripostat cu aspre sancţiuni economice inclusiv la adresa băncilor, companiilor petroliere şi din sistemul de apărare rus.

Divergenţele s-au agravat şi mai mult după intervenţia armatei ruse în susţinerea regimului lui Bashar al-Assad în Siria.

Însă europenii ‘nu sunt stăpânii lunii’, a pledat Juncker, aducând la cunoştinţă că UE va traversa un declin demografic şi economic în anii ce vor urma.

‘În câţiva ani’, UE va reprezenta 15% din bogăţiile mondiale produse, comparativ cu un sfert cât reprezintă acum şi ‘nicio ţară europeană nu va avea mai mult de 1% din populaţia mondială şi nu va mai fi membră a G7 în următorii 25 de ani’, a avertizat preşedintele Comisiei Europene.

Jean-Claude Juncker, adeptul glumelor, a spus cu privire la declinul demografic: ‘Comisia ştie să facă tot, însă nu putem organiza libido-ul continental. Asta e, populaţia va continua să scadă!’.

‘Se poate vedea uşor că singura soluţie, singura ieşire care poate exista pentru Europa este integrarea europeană’, a mai pledat Jean-Claude Juncker.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; a fost detectată gripă aviară

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; animalele erau pozitive la gripă aviară Zeci de tigri şi lei în captivitate au...

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.