X

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi deschise de actori statali sau non-statali din regiune, însă aceasta ar însemna regionalizarea conflictului din Orientul Mijlociu. Opinia a fost exprimată redactorul-șef Defence România, Tudor Curtifan. în cadrul emisiunii „Impact Global” de la TVR MOLDOVA.

„Statul Israel poate rezista și cred că se iau un calcul toate și cele mai negre scenarii. Să nu uităm că Israelul e totuși un stat nuclear, de fapt, chiar dacă nu există oficial această componentă nucleară. Cred că se iau în calcul toate scenariile posibile, dar asta ar însemna deschiderea altor fronturi intense. E un actor non-statal, Hamas, cu care se află astăzi în conflict. Dar ar fi o escaladare majoră și ar fi un pas mare spre regionalizarea conflictului. Și asta ar fi o problemă și pentru comunitatea internațională și pentru Israel. Și, față de Hamas, Hezbollah are o capacitate militară mult, mult mai mare. Și asta ar însemna, în contextul în care ar fi un conflict major cu Hezbollah, trebuie subliniat – grupare șiită, la fel ca Iranul – ar însemna o presiune și mai mare și din partea comunității internaționale și de tehnică militară și așa mai departe, Celebrele Iron Dome, pe care le vedem și care au avut un rol atât de important în respingerea atacurilor, au rachete interceptoare extrem de puternice, extrem de scumpe. Iron Dome nu e un sistem ieftin. De exemplu, pentru a  intercepta o rachetă, acest sistem lansează două rachete interceptoare, fiecare de 50.000 de euro”, a declarat Tudor Curtifan.

Citește și: Recomandări MAE România pentru trecerea frontierelor bulgare. Plata taxei de pod, vignetă, starea drumurilor

Potrivit jurnalistului de la București, gruparea teroristă Hezbollah are capacitate mai mare decât Hamas, ceeea ce ar putea pune mari probleme Tel-Avivului.

„Hezbollah are capacitatea militară mult mai mare decât o are Hamas, are sute de mii de rachete, rachete balistice, drone moderne și așa mai departe, având în spate tehnică iraniană. Deci aici ar fi unul dintre riscurile care sunt convins că se iau în calcul, dar în momentul de față situația e cât de cât stabilă în contextul unui Orient Mijlociu extrem de înflăcărat”, a adăugat Curtifan.

Emisiunea integrală poate fi urmărită mai jos:

Tags: fronturiIsraelulJurnalist român
Social