X

Jurnalista rusă Marina Ovsianikova, celebră pentru protestul său inedit, publică o carte autobiografică

Jurnalista rusă Marina Ovsianikova, devenită celebră după ce a denunţat ofensiva Rusiei asupra Ucrainei în timpul unui jurnal de ştiri la televiziunea de stat rusă, publică o carte autobiografică ce descrie în special “fabrica de propagandă” mediatică a Moscovei, din care ea a reuşit în final să fugă, informează AFP, potrivit agerpres

Cartea va apărea vineri în Germania. În aceeaşi zi, Marina Ovsianikova va susţine o conferinţă de presă la Paris la biroul organizaţiei Reporteri fără Frontiere (Reporters sans Frontiers, RSF), unde va povesti despre fuga sa din Rusia, împreună cu fiica sa, datorită RSF, în urmă cu patru luni, când ea se afla în arest la domiciliu.

Citește și : Coreea de Nord prezintă cel mai mare număr de rachete nucleare din istorie la o defilare nocturnă

Intitulată “Zwischen Gut und Böse” (Între bine şi rău, cum m-am opus propagandei Kremlinului), această carte de 200 de pagini ar urma să apară mai târziu în engleză şi în franceză, a declarat editorul german al Marinei Ovsianikova, Langen Müller.

La începutul acestei cărţi, din care AFP a primit o copie, jurnalista născută dintr-o mamă rusoaică şi un tată ucrainean revine asupra momentului când ea a dat buzna în studioul de televiziune, la câteva zile după declanşarea invaziei ruse, în timpul celui mai vizionat jurnal de ştiri din Rusia, cu o pancartă pe care era scris “No War”.

Intervenţia sa – pe care ea scrie că a decis-o de una singură, pentru că nu mai suporta minciunile regimului – i-a bulversat viaţa profesională şi de familie.

Ovsianikova descrie în carte tocmai această perioadă de câteva luni, cu flashback-uri din copilăria sa în Groznîi, capitala republicii caucaziene ruse Cecenia, şi începuturile carierei sale.

Ea nu neagă că făcuse parte din sistem: soţul ei, de care ea s-a separat între timp şi cu care a avut un băiat şi o fată, face parte dintre cadrele canalului de televiziune Russia Today (RT).

Jurnalista descrie de asemenea câteva dintre liniile trasate de “fabrica de propagandă” a angajatorului său, Pervîi Kanal: difuzarea de informaţii despre Vladimir Putin nu trebuie să fie niciodată urmată de ştiri negative. Vladimir Putin este prezentat ca salvatorul Rusiei.

În schimb, există o interdicţie latentă de a difuza ştiri pozitive care vin din SUA şi Europa de Vest. În capul ruşilor trebuie să se formeze imaginea conform căreia toţi americanii susţin mişcarea LGBT, ucid persoane de culoare, abuzează copii ruşi adoptaţi, scrie Marina Ovsianikova.

Citește și : Directorul AIEA este aşteptat să vină la Moscova cu ‘idei noi’

Cartea ei se încheie cu fuga clandestină din Rusia, când trece frontiera rusă pe jos împreună cu fiica sa, fără să fie precizat în ce ţară sosesc.

La sfârşit, ea povesteşte că se află într-o maşină la Paris, pe drum spre biroul organizaţiei RSF, “a cărei contribuţie la fuga noastră a fost cu adevărat, la toate capitolele, una fără frontiere”.

Tags: germaniaMarina OvsianikovaReporteri Fără Frontiererusia
Categorii: Diaspora