Jurnaliştii şi analiştii, îngrijoraţi de presiunile exercitate asupra presei publice din Cehia

Publicat:

Jurnaliştii şi analiştii sunt din ce în ce mai îngrijoraţi de presiunile exercitate asupra presei publice din Cehia din partea unor politicieni populişti, transmite duminică agenţia France Presse, potrivit agerpres.

Într-o ţară în care principalele organisme de supraveghere ale principalei agenţii de ştiri (CTK), televiziunii şi radioului publice sunt alese de către deputaţi, analiştii avertizează împotriva influenţei celor protejaţi de aceştia asupra calităţii informaţiilor.


Citește și : Macron vrea să rupă relaţiile cu aliaţii spanioli din Parlamentul European

Săptămâna viitoare, parlamentul îl va numi, probabil, în consiliul de supraveghere al CTK pe jurnalistul şi scriitorul Michal Semin, care a acuzat în 2016 elitele americane că au orchestrat parţial atacurile din 11 septembrie 2001.

Dacă este ales, Semin, în vârstă de 51 de ani, se va alătura jurnalistului Petr Zantovsky, care a declarat recent că nu vede un inconvenient ca agenţia de ştiri cehă să transmită informaţii preluate de la agenţia rusă de ştiri Sputnik, deţinută de statul rus şi denunţată în Occident ca nefiind credibilă.

Potrivit AFP, candidatura lui Semin a fost propusă de partidul anti-european SPD de extrema dreaptă, în timp ce Zantovsky reprezintă mişcarea populistă ANO a primului-ministru miliardar Andrej Babis.

Astfel, ANO şi SPD ar putea avea împreună cinci din şapte membri în consiliul care îl numeşte pe directorul agenţiei de presă cehe şi defineşte strategia acesteia.

“Riscul de a avea un om cu opinii cel puţin extravagante în consiliul unei importante mass-media publice este deosebit de mare”, a declarat pentru AFP Adam Cerny, şeful Sindicatului Ceh al jurnaliştilor. “Presa publică este în pericol”, sintetizează sociologul Tomas Trampota, specialist media la Universitatea New York din Praga (UNYP). “Eu percep numirea lui Semin drept o ameninţare”, a adăugat el.

Semin a declarat pentru AFP că mass-media publice ar trebui “să reflecte pluralitatea opiniilor în societate” şi a considerat că zgomotul cauzat de candidatura sa este “o mare manipulare a presei”. “Mi-a întărit motivaţia de a veni şi de a demonstra că am dreptate să fiu preocupat de lumea presei noastre, în special de mass-media publice”, a adăugat el.

El a fost invitat să candideze de către liderul SPD Tomio Okamura, cu care împărtăşeşte dorinţa de a vedea Republica Cehă în direcţia unui “Tchexit”.

Okamura i-a acuzat adesea pe jurnaliştii din televiziunea publică că sunt “mincinoşi”, în timp ce premierul Babis îi consideră “o trupă coruptă”.

Acesta din urmă, fost comunist, conduce un guvern minoritar compus din mişcarea sa ANO şi din social-democraţi şi beneficiază de sprijinul tacit al comuniştilor.

Babis este inculpat într-un dosar privind deturnarea a două milioane de euro fonduri europene şi face obiectul a două audituri ale Comisiei Europene care pun în discuţie un eventual conflict de interese între activităţile sale politice şi afacerile pe care are.

Criticii săi îl acuză de asemenea de colaborare cu poliţia secretă comunistă cehoslovacă (StB). Omul de afaceri neagă afirmaţiile, denunţând o “campanie de calomnie”.

De la sfârşitul lunii aprilie, el se confruntă cu un val de proteste în toată ţara, cerându-i-se demisia, dar continuă să beneficieze de aproximativ 30% din intenţiile de vot în sondaje.

Citește și : India adoptă taxe vamale de retorsiune asupra unei serii de 28 de produse americane

Analistul politic al Universităţii din Praga Josef Mlejnek îl vede ca pe un “politician pragmatic” care construieşte o alianţă cu SPD împotriva mass-media.

“Mass-media publice sunt capabile să dezvăluie minciunile politicienilor, vederile lor despre lume, ştirile lor false. De aceea, doresc să le controleze, să le discrediteze sau chiar să le distrugă”, crede Mlejnek. “Aceasta se referă în special la tabăra populistă”, precizează el.

Republica Cehă ocupă locul 40 (în scădere cu şase locuri faţă de 2018) în clasamentul mondial al libertăţii presei întocmit de “Reporteri fără frontiere” (RSF). Organizaţia a atras în special atenţia asupra preşedintelui Milos Zeman, cunoscut pentru detestarea jurnaliştilor.

Experţii se tem că situaţia se va agrava din nou anul viitor, când parlamentul va remania consiliile CT şi radioului public.

“Având în vedere componenţa actuală a parlamentului, este mare riscul ca aceste consilii să devină politizate, iar presa publică să fie supusă puterii politice”, a spus Cerny.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.