Jurnalistul Bruno Roger-Petit, noul purtător de cuvânt al preşedintelui francez Emmanuel Macron

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit marţi în funcţia de purtător de cuvânt pe jurnalistul şi editorialistul Bruno Roger-Petit (54 de ani), care va avea misiunea de ‘a retransmite cuvintele de la Elysée’, palatul prezidenţial francez, relatează AFP.

Aflat în scădere în sondajele de opinie, şeful statului francez, care de la sosirea sa la putere, în luna mai, s-a exprimat fără intermediar, l-a ales drept consilier şi purtător de cuvânt al său pe Roger-Petit, fost jurnalist la France Télévisions, colaborator al site-ului Challenges, care îşi va prelua noua funcţie la 1 septembrie.


În luna august, purtătorul de cuvânt al guvernului de la Paris, Christophe Castaner, anunţase ‘o evoluţie’, după vacanţa de vară, în comunicarea preşedintelui francez, criticat pentru rarele sale intervenţii publice după alegerile prezidenţiale de la 7 mai.

Lucru deloc obişnuit, Emmanuel Macron a anunţat într-o discuţie off-the-record cu jurnaliştii, la bordul avionului prezidenţial, că doreşte să se adreseze mai frecvent conaţionalilor săi.

Noul purtător de cuvânt al şefului statului francez ‘va avea misiunea de a retransmite cuvintele publice de la Elysée şi va utiliza în acest scop toate mijloacele aflate la dispoziţia sa, în special contul de Twitter al preşedinţiei”, conform comunicatului oficial.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.