Justin Trudeau şi-a prezentat cabinetul de miniştri din al doilea mandat de premier

Publicat:

Premierul canadian Justin Trudeau, care a obţinut un nou mandat în urma alegerilor de pe 21 octombrie, şi-a prezentat noua echipă guvernamentală, la conducerea căreia va fi secondat de fosta şefă a diplomaţiei, Chrystia Freeland, transmite joi AFP, potrivit agerpres.

Din noul cabinet minoritar, cu un număr egal de femei şi de bărbaţi, fac parte 36 de miniştri, cu doi în plus faţă de guvernul anterior.


Citeşte şi: Avocatul ambasadei germane în Turcia a fost ARESTAT

Chrystia Freeland, 51 de ani, care a renegociat cu succes acordul de liber schimb cu SUA şi Mexic, devine vicepremier şi ministru pentru afaceri guvernamentale, un post-cheie într-un moment în care guvernul Trudeau se confruntă cu o frondă împotriva taxei pe emisiile de carbon în două provincii din vestul ţării, conduse de guverne conservatoare, precum şi cu o revenire în forţă în parlament a separatiştilor din Quebec.

În locul Chrystiei Freeland a fost numit François-Philippe Champagne, promovat după ce a ocupat deja posturile de ministru al infrastructurilor şi al comerţului internaţional.

Noul ministru de externe va avea în sarcină rezolvarea crizei diplomatice fără precedent între Canada şi China, declanşată de arestarea acum aproape un an a uneia din responsabilele gigantului telecom chinez Huawei, la solicitarea Statelor Unite, care îi cer extrădarea.

O altă schimbare notabilă în guvern este înlocuirea ministrului mediului, Catherine McKenna, cu Jonathan Wilkinson, care a condus Ministerul Pescuitului şi Oceanelor.

Fapt rarisim în Canada, Catherine McKenna s-a aflat sub protecţia poliţiei în ultimele luni, în urma unei serii de insulte şi ameninţări legate de luările sale de poziţie cu privire la schimbările climatice.

Anticipat drept înlocuitor al său, fostul activist ecologist Steven Guilbeault, proaspăt ales într-o circumscripţie din Montréal, a primit însă postul de ministru al patrimoniului canadian (al culturii).

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Laos

Potrivit analiştilor, Trudeau a urmărit astfel să evite să intre în conflict cu provinciile Alberta şi Saskatchewan, dependente de petrol şi care se opun programului de acţiune climatică al guvernului său.

Partidul liberal al lui Trudeau nu a obţinut niciun mandat în cele două provincii la scrutinul din octombrie, iar Steven Guilbeault s-a pronunţat împotriva naţionalizării de către guvern a unui oleoduct între Alberta şi Columbia Britanică.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei Inundații bruște au măturat un sanctuar popular de elefanți din...

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.