Justiția britanică autorizează într-un prim verdict expulzarea migranţilor în Rwanda

Publicat:

Cu câteva zile înainte de primele plecări prevăzute, justiţia britanică a autorizat vineri proiectul controversat al guvernului de a-i trimite în Rwanda pe solicitanţii de azil, respingând acţiunea asociaţiilor de apărare a drepturilor omului, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Judecătorul Înaltei Curţi din Londra Jonathan Swift, care a examinat afacerea de urgenţă, a considerat că este “important în interesul public ca ministrul de interne să poată pună în aplicare decizii de control al imigraţiei”.


Citește și : Un emisar special ucrainean se aşteaptă ca ţara sa să primească statutul de candidat la aderarea la UE

Reclamanţii, între care asociaţiile Care4Calais şi Detention Action, au făcut apel, care va fi audiat luni, în ajunul primului zbor care va transporta circa treizeci de solicitanţi de azil către Africa de Est, spre nemulţumirea ONU şi a asociaţiilor de ajutorare a refugiaţilor, care denunţă o politică “ilegală”.

Luni, Înalta Curte trebuie să se pronunţe asupra unui alt recurs, introdus de asociaţia de ajutor pentru refugiaţi Asylum Aid.

Sonya Sceats, directoarea generală a asociaţiei Freedom From Torture, s-a declarat “dezamăgită”, dar a subliniat că lupta este “departe de a fi terminată”, promiţând să folosească “toate mijloacele disponibile” pentru renunţarea la ceea ce ea consideră un “program neocolonial”.

Acest proiect foarte criticat a fost denunţat vineri de opoziţia laburistă ca o tentativă de “diversiune” în contextul scandalurilor politice care îl slăbesc pe prim-ministrul Boris Johnson.

Citește și : Criză naţională’ în Australia: Premierul Albanese reacţionează la ‘scandalul verzei’

Trimiţând solicitanţi de azil la peste 60.000 km de Londra, ceea ce aminteşte de politica Australiei, guvernul conservator intenţionează să-i descurajeze pe cei care încearcă să traverseze ilegal Canalul Mânecii, tot mai numeroşi.

De la începutul anului, peste 10.000 de migranţi au traversat ilegal Canalul Mânecii în mici ambarcaţiuni pentru a ajunge pe coastele britanice, o creştere considerabilă în raport cu anii precedenţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.