X

Justiţia britanică îşi va anunţa pe 4 ianuarie decizia privind o eventuală extrădare a lui Assange

Justiţia britanică va lua pe 4 ianuarie o decizie privind cererea de extrădare a lui Julian Assange depusă de SUA, care vor să-l judece pentru difuzarea a sute de mii de documente confidenţiale, a anunţat joi judecătorul care se ocupă de dosar, relatează AFP, potrivit agerpres.

În aşteptarea acestei decizii, fondatorul australian al WikiLeaks, în vârstă de 49 de ani, va rămâne în închisoare, a precizat Vanessa Baraitser, la finalul a aproape patru săptămâni de audieri la tribunalul penal Old Bailey, din Londra.

Citește și : FBI strânge cooperarea cu agenţiile de spionaj pentru combaterea hackerilor

Justiţia americană vrea să-l judece pe australianul în vârstă de 49 de ani pentru spionaj. El riscă 175 de ani de închisoare pentru că a difuzat, începând din 2010, peste 700.000 de documente clasificate privind activităţile militare şi diplomatice americane, în special în Irak şi în Afganistan.

Julian Assange a fost arestat în aprilie 2019, după ce a petrecut şapte ani în spatele zidurilor reprezentanţei diplomatice ecuadoriene de la Londra, unde s-a refugiat după ce a încălcat condiţiile eliberării sale condiţionate, întrucât se temea de o extrădare în SUA, care îi reproşează că a pus în pericol surse ale serviciilor americane.

Justiţia britanică este cea care va trebui să determine dacă cererea americană de extrădare pe care a primit-o respectă un anumit număr de criterii legale şi în special dacă ea nu este disproporţionată sau incompatibilă cu drepturile omului.

Citește și : Rusia ajunge la aproape 9.000 de infectări zilnic

Tags: AssangeSUAVanessa BaraitserWikiLeaks
Categorii: Diaspora