Justiţia britanică le permite victimelor transfuziilor cu sânge contaminat să lanseze un proces colectiv

Publicat:

Înalta Curte de Justiţie a Marii Britanii a autorizat marţi victimele unui scandal privind sânge contaminat, soldat cu aproximativ 2.400 de morţi în anii ’70 şi ’80, să lanseze o acţiune colectivă în justiţie pentru a cere despăgubiri, relatează AFP preluat de news.ro

Curtea a considerat “adecvată” lansarea imediată a unei astfel de acţiuni, care le permite supravieţuitorilor şi familiilor persoanelor decedate, adică aproximativ 500 de persoane, să îşi ceară împreună cererile de compensare.


În anii ’70 şi ’80, mii de persoane cu hemofilie au contractat hepatitca C şi HIV, după ce au primit tranfuzii de sânge provenind din Statele Unite, sub supervizarea Serviciului Naţional de Sănătate britanic, NHS.

Incientul s-a soldat cu aproximativ 2.400 de morţi în Marea Britanie.

Avocaţii NHS au încercat, în zadar, să convingă Înalta Curte că recursul colectiv este “prematur”.

Guvernul britanic a decis în iulie să lanseze o nouă anchetă în scandal. “Este o tragedie care a provocat dificultăţi şi dureri incomensurabile tuturor persoanelor afectate, şi o anchetă vizând să stabilească adevărul privind ceea ce s-a întâmplat şi măsurile adecvate care trebuie luate”, a spus purtătorul de cuvânt al premierului Theresa May.

Din cauza penuriei de sânge, NHS s-a orientat spre furnizări americani, care îşi plăteau donatorii, printre care se numărau deţinuţi şi alte grupuri prezentând un risc important de infecţie.

O anchetă precedentă, încheiată în 2009, a stabilit că Guvernul ar fi trebuit să acţioneze mai devreme pentru a creşte rezervele britanice de sânge şi pentru a pune capăt dependenţei de importuri.

Statul a reuşit să pună la punct un sistem de indemnizare a victimelor, dar nu a fost lansat niciun proces, iar responsabilităţile nu au fost stabilite.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Peste 168.000 de moldoveni au plecat din Republica Moldova în ultimii trei ani

Peste 168.000 de moldoveni au plecat din Republica Moldova în ultimii trei ani Peste 168 de mii de moloveni au părăsit ţara în perioada anilor...

În perioada 17 – 28 iunie 2024, Serviciul Vamal a constatat apariția obligației vamale suplimentare în cuantum de 3,193 mln. lei

În perioada 17 - 28 iunie 2024, Serviciul Vamal a constatat apariția obligației vamale suplimentare în cuantum de 3,193 mln. lei Au fost constatate următoarele tipuri...

Expert: negocierile de aderare la UE au început. Vin și provocările

Expert: negocierile de aderare la UE au început. Vin și provocările După visul de aderare la UE, pentru Republica Moldova și Ucraina vin zilele de...

Veşti bune pentru moldovenii din Germania. Dubla cetăţenie va fi permisă

Veşti bune pentru moldovenii din Germania. Dubla cetăţenie va fi permisă Moldovenii, stabiliți în Germania, își vor putea menține și cetățenia țării lor, concomitent cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.