Justiția din Belarus a condamnat patru protestatari antiguvernamentali la închisoare pentru terorism şi trafic de arme

Publicat:

Un tribunal din Belarus a condamnat miercuri patru protestatari antiguvernamentali la pedepse cuprinse între 18 şi 20 de ani de închisoare, pentru terorism şi trafic de arme, unele dintre cele mai aspre sentinţe date până acum împotriva oponenţilor regimului Lukaşenko, informează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.  

Potrivit agenţiei de presă belaruse BelTa, cei patru indivizi sunt membri ai unui grup anarhist care au dat foc mai multor maşini de poliţie şi au aruncat cu cocteiluri Molotov asupra unei clădiri administrative din Gomel (vest).


Citește și : Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi-a anulat tradiţionalul Crăciun la Sandringham

Astfel, Serghei Romanov şi Igor Olinevici au fost condamnaţi la 20 de ani de detenţie, în timp ce Dmitri Rezanovici şi Dmitri Dubovski au fost condamnaţi la 19 şi respectiv 18 ani de închisoare, a anunţat organizaţia belarusă pentru apărarea drepturilor omului Viasna.

Toţi patru au fost arestaţi în octombrie 2020 lângă frontiera între Belarus şi Ucraina.

Audierile s-au desfăşurat cu uşile închise şi nu se ştie deocamdată cum au pledat cei patru.

Organizaţia Viasna nu a precizat dacă condamnaţii au luat parte la ampla mişcare de contestare de anul trecut, menită să-l înlăture de la putere pe Aleksandr Lukaşenko.

Olinevici mai fusese condamnat la opt ani de închisoare în 2011, pentru un atac cu un cocteil Molotov împotriva unor clădiri guvernamentale şi a ambasadei Rusiei la Minsk. El beneficiase de o eliberare condiţionată în cadrul unei amnistii în 2015.

Republica Belarus a redus la tăcere orice formă de contestare după ce s-a confruntat cu manifestaţii de o amploare istorică în vara şi toamna lui 2020, împotriva realegerii controversate a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko. Sute de detractori ai regimului au fost de atunci plasaţi în detenţie şi alte câteva mii au fost constrânşi să ia calea exilului.

Occidentul a impus sancţiuni împotriva Belarus ca urmare a operaţiunilor de reprimare, însă regimul Lukaşenko a continuat să exercite presiuni asupra opozanţilor săi.

Potrivit raportorului special al ONU, Anais Marin, mai mult de 35.000 de oameni au fost arestaţi în mod arbitrar în decursul ultimului an în Belarus, iar temerile privind represaliile au determinat mii de persoane să se refugieze peste hotare.

Citește și : Olaf Scholz nu este văzut să stea mai mult de un mandat la conducerea Germaniei

Săptămâna trecută, un tribunal l-a condamnat pe Serghei Tihanovski, soţul liderei opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia, la 18 ani de închisoare, pentru organizarea de “tulburări ample”, “incitare la ură în societate”, “tulburarea ordinii publice” şi “obstrucţionarea Comisiei Electorale”.

După campania împotriva lui Lukaşenko, Tihanovskaia a fost forţată de regimul de la Minsk să părăsească ţara. De atunci, ea călătoreşte în întreaga lume pentru a creşte presiunea asupra preşedintelui belarus, fiind primită de liderii occidentali.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.