Justiţia din Ucraina anulează o naționalizare majoră

Publicat:

Justiţia ucraineană a anulat joi naţionalizarea forţată de la sfârşitul anului 2016 a primei bănci a ţării, o condamnare usturătoare pentru actualele autorităţi de la Kiev, cu trei zile înaintea alegerilor prezidenţiale, într-un subiect fierbinte din punct de vedere politic şi care implică un controversat oligarh ucrainean, potrivit France Presse, transmite și agerpres.

Un tribunal din Kiev a hotărât că acordul de vânzare care îl priva pe miliardarul Igor Kolomoiski şi pe asociaţii săi de controlul asupra PrivatBank “nu este valabil”, conform unui comunicat al acestei instanţe.


Citește și: Ancheta lui Mueller nu a găsit nicio coordonare între Trump și Rusia

Banca Centrală a anunţat de asemenea că va face recurs la această decizie.

Prima bancă a Ucrainei din punctul de vedere al depozitelor sale, PrivatBank fusese naţionalizată într-o duminică seara de decembrie 2016 pentru a evita un faliment care ar fi avut un efect de domino asupra sectorului bancar ucrainean. Banca Centrală evaluase atunci decapitalizarea băncii la circa 5,6 miliarde de dolari.

Această decizie fusese salutată de Fondul Monetar Internaţional (FMI), principalul creditor al Ucrainei, ca fiind o “măsură importantă” pentru a asigura stabilitatea financiară.

Citește și: Cutremur puternic în Taiwan – VIDEO

Pe de altă parte, acest dosar, cu mize financiare uriaşe, este exploziv şi din punct de vedere politic din cauza identităţii principalului acţionar al băncii, care trăieşte în prezent în Israel, Igor Kolomoiski, inamic declarat al preşedintelui în exerciţiu Petro Poroşenko.

Această răsturnare de situaţie intervine cu trei zile înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale în care marele favorit este actorul de comedie Volodimir Zelenski, acuzat de preşedintele Petro Poroşenko că ar fi o marionetă a acestui oligarh.

Citește și: Tragedie rutieră în Madeira: 29 de turiști au murit în autocar! – VIDEO

Canalul de televiziune al omului de afaceri – “1+1! – a acordat o acoperire foarte pozitivă campaniei actorului, complet novice în politică.

Într-un moment în care Zelenski pare să fie în pragul preşedinţiei, echipa sa a văzut în această decizie un semn al eşecului reformei judiciare efectuate sub Petro Poroşenko.

Într-un interviu acordat Radio Liberty, Igor Kolomoiski a declarat că intenţionează să se întoarcă în Ucraina după al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.