Justiţia ecuadoriană a emis un mandat de arestare pe numele fostului preşedinte, Rafael Correa

Publicat:

Justiţia ecuadoriană a anunţat marţi lansarea unui mandat de arestare împotriva fostului şef al statului Rafael Correa (2007-2017), care trăieşte în Belgia, acuzându-l că ar fi comandat o tentativă de răpire a unui opozant politic în 2012, informează AFP, potrivit agerpres.

Judecătoarea Daniella Camacho “a decis plasarea acestuia în detenţie şi a alertat Interpol”, a adăugat Curtea Naţională de Justiţie (CNJ) pe Twitter, în cadrul anchetei asupra tentativei de răpire împotriva fostului deputat Fernando Balda de către poliţişti ecuadorieni în Columbia.


Citeşte şi: Fiul liderului Statului Islamic al-Baghdadi a fost ucis în Siria

Judecătoarea a acceptat astfel demersul procurorului general Paul Perez cu privire presupusa participare a ex-preşedintelui socialist la “delicte de asociere cu răufăcători şi răpire”, a indicat parchetul.

Procurorul general ceruse încarcerarea lui Correa “pentru nerespectarea unei măsuri preventive de prezentare periodică” în faţa Curţii la Quito.

Parchetul voia de fapt ca fostul şef al statului să se prezinte “la fiecare 15 zile” la tribunal, începând din 2 iulie. Întrucât locuieşte în Belgia, Rafael Correa decisese luni să se prezinte – în loc de tribunal – în faţa consulatului ecuadorian, ceea ce justiţia a respins.

Citeşte şi: UNICEF condamnă uciderea a 2.200 de copii în Yemen

Rafael Correa s-a stabilit în Belgia în mai 2017, după ce a părăsit puterea.

Fernando Balda, ex-parlamentar al Partidului Societatea Patriotică, opus lui Rafael Correa, afirmă că în 2012, la Bogota, cinci persoane – acţionând din ordin prezidenţial – îl constrânseseră să urce într-o maşină. Dar poliţia columbiană a interceptat vehiculul şi a făcut ca răpirea să eşueze.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 21 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 21 iulie în Istorie 21 iulie este a 202-a zi a calendarului gregorian și a 203-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

Horoscop 21 iulie 2024

Horoscop 21 iulie 2024 Nativii din zodia Berbec au o zi favorabilă, în timp ce Taurii sunt surprinşi plăcut de vizita unor prieteni, potrivit...

10 ponturi pentru a scăpa de mâncat noaptea: te protejează de consumul excesiv de calorii, obezitate și boli cardiovasculare

10 ponturi pentru a scăpa de mâncat noaptea: te protejează de consumul excesiv de calorii, obezitate și boli cardiovasculare Nutriționiștii susțin că veți reuși să...

Paradisul plin de plastic. Marea Mediterană este poluată masiv cu microplastice

Paradisul plin de plastic. Marea Mediterană este poluată masiv cu microplastice Marea Mediterană este mare supă toxică. Un raport din iulie 2024 al World Wide Fund...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.