Justiția franceză suspendă interdicţia demonstraţiilor pe motiv de epidemie

Publicat:

Un judecător pentru cazuri urgente din Consiliul de Stat, cea mai înaltă instanţă administrativă din Franţa, a suspendat sâmbătă interdicţia demonstraţiilor, instituită de autorităţi în cadrul măsurilor de combatere a epidemiei de coronavirus, informează dpa, potrivit agerpres.

Magistratul a dat câştig de cauză reclamanţilor – o persoană fizică şi mai multe sindicate – care au susţinut că interdicţia generală constituie un amestec disproporţionat într-un drept fundamental.


Citește și : Protestele antirasism de la Paris, perturbate de militanţi de extremă-dreapta

În ciuda interdicţiei, în Franţa au avut loc recent mai multe demonstraţii, inclusiv două proteste de amploare mai mare împotriva violenţei poliţiei, precum şi o contramanifestaţie a agenţilor de poliţie. Chiar sâmbătă, în centrul Parisului au avut loc ciocniri între protestatarii antirasişti şi forţele de ordine, care au făcut uz de gaze lacrimogene; grupuri violente de manifestanţi au aruncat pietre de pavaj şi sticle spre poliţişti, relatează Reuters.

Judecătorul a decis că nu s-a dovedit imposibilitatea de a organiza proteste fără a încălca regulile sanitare preventive.

Citește și : Oficiali ucraineni anunţă că s-a oferit mită în dosarul Burisma, dar neagă legătura cu Hunter Biden

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.