Justiţia germană anulează alegerile din 2021 de la Berlin

Publicat:

Curtea Constituţională de la Berlin a anulat miercuri alegerile locale din septembrie 2021 din capitala germană, perturbate de numeroase disfuncţionalităţi, o situaţie inedită care va implica organizarea unui nou scrutin, potrivit France Presse şi agerpres.

”Alegerile pentru Camera Reprezentanţilor şi adunările de district sunt declarate nule în întreaga zonă electorală”, a anunţat Ludgera Selting, preşedinta Curţii Constituţionale din Berlin.


Citeşte şi: Deputaţii cehi au adoptat o rezoluţie care califică drept ‘terorist’ actualul regim din Rusia – Black News

Această instanţă a invocat pentru decizia sa, lucru rar în istoria recentă germană, ”frecvenţa şi gravitatea erorilor la vot”, având drept rezultat ”erori sistemice în pregătirea alegerilor”.

Un nou scrutin, cu aceiaşi candidaţi, trebuie să fie organizat în termen de 90 de zile, data probabilă fiind 12 februarie 2023. Berlinul este în prezent condus de fosta ministră Franziska Giffey (SPD), în fruntea unei coaliţii formate cu Verzii şi cu extrema stângă Die Linke.

Alegătorii berlinezi au fost chemaţi la urne pe 26 septembrie pentru a-şi desemna deputaţii din Bundestag, membrii Camerei Reprezentanţilor locale şi ai adunărilor din 12 districte ale oraşului. Un referendum local privind eventuala expropriere a marilor grupuri imobiliare a fost de asemenea organizată pe 26 septembrie.

Or, capitala germană era, în acea zi de duminică, în parte paralizată de organizarea maratonului de la Berlin, la care particip anual câteva zeci de mii de persoane.

Citeşte şi: Erdogan este ‘convins’ că acordul privind cerealele ucrainene va fi prelungit – Black News

Rezultatul a fost că numeroşi alegători s-au plâns că nu au putut merge să voteze din cauza acestor perturbări sau au trebuit să aştepte ore întregi, ajungând la urne după ora oficială de închidere a birourilor de vot.

Diferitele alegeri au fost de asemenea perturbate de prezenţa unor buletine de vot eronate sau de lipsa buletinelor de vot, ca şi de un număr de urne insuficiente. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.