X

Justiția iraniană a redus la jumătate pedeapsa cântăreţului Shervin Hajipour

Justiția iraniană a redus la jumătate pedeapsa cântăreţului Shervin Hajipour

O curte de apel iraniană a redus la jumătate pedeapsa de trei ani de închisoare a popularului cântăreţ Shervin Hajipour, al cărui cântec “Baraye” a devenit imnul mişcării de contestare care a zguduit Iranul la sfârşitul lui 2022, a anunţat marţi puterea judiciară, informează AFP.

Shervin Hajipour, în vârstă de 27 de ani, fusese condamnat la trei ani de închisoare pentru “incitare” şi “provocare de revolte menite să perturbe securitatea naţională”, anunţase cântăreţul la începutul lunii martie pe contul său de Instagram, potrivit stiripesurse.

Citește și : Moscova acuză YouTube că cenzurează conţinutul la comanda Washingtonului

De asemenea, el a precizat că a fost condamnat pentru “propagandă împotriva puterii”.

Marţi, agenţia de presă a autorităţii judiciare, Mizan, a anunţat că o curte de apel a pronunţat un verdict care îi ordonă lui Shervin Hajipour să execute doar jumătate din pedeapsă, adică aproximativ un an şi jumătate.

Nu se ştie deocamdată când a fost pronunţat acest verdict.

Cântăreţul pop compusese şi lansase piesa “Baraye” (“Pentru”) după începutul protestelor care au urmat morţii în detenţie, în septembrie 2022, a Mahsei Amini, o tânără de 22 de ani arestată pentru că nu a respectat codul vestimentar strict din Iran.

Videoclipul “Baraye” a devenit rapid viral pe reţelele sociale, înainte ca Shervin Hajipour să fie plasat în detenţie şi apoi eliberat pe cauţiune.

În februarie 2023, “Baraye” a primit în Statele Unite un premiu Grammy special pentru cel mai bun cântec pentru schimbare socială.

Citește și : Gazprom ar putea să nu mai tranziteze gaze naturale rusești prin Ucraina, afectând securitatea energetică a R. Moldova

Premiul a fost prezentat de Jill Biden, soţia preşedintelui SUA Joe Biden, care l-a descris drept “un apel puternic şi poetic pentru libertate şi drepturile femeilor” în Iran.

Piesa a fost apoi interpretată în cadrul unei festivităţi organizate la Casa Albă pentru a marca Nowruz, Anul Nou persan, în martie 2023.

Tags: BarayeIranShervin Hajipour
Diverse