X

Justiția israeliană decide îngheţarea demolării locuinţelor palestiniene dintr-un cartier din Ierusalimul de Est

Un tribunal din Ierusalim a decis să îngheţe pentru şase luni demolarea locuinţelor palestinienilor într-un cartier din Ierusalimul de Est, o decizie calificată miercuri de un avocat al localnicilor vizaţi drept un ”progres, dar nu o victorie”, transmite AFP, potrivit agerpres

Israelul a ordonat demolarea a aproximativ 100 de locuinţe în Silwan, un cartier palestinian aflat la periferia Oraşului Vechi din Ierusalim, afirmând că este vorba despre locuinţe construite ilegal pe terenuri publice.

Citește și : Scurgere de petrol în Marea Neagră

Totuşi, o instanţă locală din Ierusalim a anunţat luni o îngheţare pentru şase luni a demolărilor, judecătoarea Sigal Albo indicând că a ajuns la concluzia că există marjă pentru a acorda un răgaz. În schimb, 16 locuinţe trebuie să fie demolate în cel mai scurt timp.

Răgazul acordat de justiţie este un ”progres, dar nu o victorie”, a estimat Ziad Kawar, avocatul locuitorilor palestinieni din Silwan, el adăugând că doreşte să ia legătura cu diplomaţi străini pentru a exercita presiuni asupra autorităţilor israeliene.

În prezent, circa 210.000 israelieni trăiesc în Ierusalimul de Est. În această parte a Ierusalimului locuiesc şi 300.000 de palestinieni.

Citește și : Fostul dictator din Sudan va fi predat CPI

 

Locuinţele ce urmau să fie demolate sunt situate unde Israelul intenţionează să construiască un parc dedicat Regelui David, care potrivit tradiţiei evreieşti şi-a stabilit capitala în acest loc, în urmă cu 3.000 de ani.

Tags: ierusalimisraelSigal AlboSilwan
Categorii: Sinteze