Justiţia rusă a deschis o anchetă pentru ‘tulburări în masă’, după un miting neautorizat la Moscova

Publicat:

Justiţia rusă a anunţat marţi că a deschis o anchetă pentru “tulburări în masă”, după un miting neautorizat al opoziţiei reprimat ferm de poliţie sâmbătă la Moscova, relatează AFP, potrivit agerpres.

O procedură pentru “organizarea de tulburări în masă” poate duce la pedepse de până la 15 ani de închisoare.


Citește și : Boris Johnson promite să nu reintroducă ‘niciodată’ controalele fizice la frontiera irlandeză

“Anchetatorii au stabilit că un grup de persoane a difuzat pe internet în ajunul manifestaţiei neautorizate apeluri la participare, recunoscând în mod conştient că aceste acţiuni ar putea duce la tulburări în masă”, a scris Comitetul rus de anchetă într-un comunicat.

Anchetatorii îi acuză pe manifestanţi de “încălcare gravă a ordinii publice, violenţe împotriva forţelor de ordine” şi, de asemenea, că au spart sâmbătă cordonul de securitate instituit de poliţie pe bulevardul care înconjoară centrul Moscovei, “paralizând” astfel circulaţia.

Comitetul de anchetă a anunţat de asemenea deschiderea de proceduri penale împotriva unor manifestanţi pentru “violenţă împotriva forţelor de ordine”.

Parchetul rus a cerut la rândul său marţi să se reacţioneze ”cu severitate” la manifestaţiile neautorizate, în condiţiile în care o nouă acţiune de protest a opoziţiei este planificată pentru sâmbăta viitoare la Moscova. Manifestaţia a fost autorizată de primărie, conform organizatorilor, dar locul propus de autorităţi, bulevardul Saharov din centru, nu este pe placul opozanţilor. Dar dacă opoziţia refuză să se întâlnească în locul autorizat şi se decide pentru altul, manifestaţia sa riscă să fie considerată oficial drept neautorizată.

Citește și : Sute de mii de locuitori din centrul Chinei, afectaţi de secetă

Opoziţia denunţă respingerea mai multor candidaturi independente la alegerile locale din 8 septembrie, care riscă să-i pună în situaţii dificile pe candidaţii susţinători ai puterii, pe fondul nemulţumirii sociale.

Principalul oponent al Kremlinului, Alexei Navalnîi, şi mai mulţi dintre aliaţii săi au fost condamnaţi la scurte pedepse cu închisoarea pentru organizarea manifestaţiei de sâmbăta trecută de la Moscova.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat într-o vizită de lucru la Dublin, unde a...

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze Un uriaș submarin e...

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.